Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

Autoritățile n-au finanțat transport pentru deplasarea cetățenilor la Adunare. „Evenimentul, organizat prin invitație publică”

Design fără titlu (22)
21 mai 2023, ora 17:12

Autoritățile nu au finanțat transport pentru deplasarea cetățenilor la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. O spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, potrivit căruia au existat mai multe grupuri de inițiativă care au mobilizat oamenii pentru a ajunge la Chișinău. Vodă a adăugat că, în timpul cel mai apropiat, va fi comunicată suma cheltuielilor pentru organizarea Adunării. Declarațiile au fost făcute în cadrul Ediției Speciale de la TV8.

„Faptul că urmare a invitației, oamenii s-au organizat și s-au susținut reciproc pentru a ajunge în inima Capitalei denotă activismul civic al acestor persoane. Autoritățile nu au finanțat transport în organizarea acestui eveniment. Mai mult ca atât, cunoaștem din spațiul public că suntem mai multe grupuri de inițiativă, care au organizat și au spus că vor mobiliza lumea ca să ajungă la Chișinău. Dar evenimentul nostru a fost organizat printr-o invitație publică, astfel încât fiecare să-și poată transmite vocea.

Asumarea logisticii organizării evenimentului a fost pe seama Guvernului, a fost constituit un grup de lucru. La moment, se totalizează cifrele care țin de cheltuieli. Suma va fi comunicată transparent, în timpul cel mai apropiat”, a spus Daniel Vodă.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Executivului a menționat că Adunarea de pe 21 mai le-a dat ocazia cetățenilor să-și facă vocea auzită pe fundalul protestelor organizate în ultima vreme.

„Vreau să menționez că este o investiție în viitorul european al țării noastre. Prin investiție, am în vedere că oamenii care au venit azi în piață sunt cetățeni care au vrut să transmită un mesaj ca și vocea lor să fie auzită pe fundalul unor alte proteste, organizate pe bani despre care justiția trebuie să se pronunțe”, a declarat Vodă.

TV8.md reamintește că pe 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 11:00, a avut loc Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Evenimentul a fost deschis oficial prin intonarea imnului de stat de către soprana Valentina Naforniță. Ulterior, a răsunat imnul Europei, „Odă Bucuriei”.

Pe scena din PMAN au ținut pe rând discursuri președinta Maia Sandu, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, marele compozitor Eugen Doga, scriitoarea Tatiana Țîbuleac, artistul Cristofor Aldea-Teodorovici, sportiva Anastasia Nichita și alți oameni de cultură.

Evenimentul s-a încheiat cu adoptarea unei Rezoluții, prin care cetățenii au afirmat aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

În total, potrivit Poliției, la Adunarea „Moldova Europeană” au participat între 75.000 și 80.000 de persoane, ținând cont de faptul că fluxul era continuu. Nu a fost înregistrat niciun incident și niciun caz de perturbare a ordinii publice.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente