Farul Constanța, noua campioană a României la fotbal, a învins, scor 3-2, în meciul cu echipa bucureșteană, FCSB, singura care o putea prinde din urmă. E primul titlu sub numele Farul, al doilea pentru Hagi după cel cucerit cu echipa pe când se numea Viitorul Constanța, potrivit Libertatea.
Farul Constanța, echipă patronată și antrenată de fostul mare internațional Gheorghe Hagi, a câștigat titlul de campioană a României la fotbal. În meciul decisiv din penultima etapă, constănțenii au învins, scor 3-2, în disputa cu singura urmăritoare, FCSB.
Gheorghe Hagi a mai cucerit un titlu cu echipa sa, pe când aceasta purta numele Viitorul Constanța. S-a întâmplat în 2017.
În 2021, Farul, echipa istorică a județului, fondată în 1920, și Viitorul, înființată de Hagi în 2009, au fuzionat.
Gheorghe Hagi consideră că titlurile cucerite cu Viitorul aparțin, acum, Farului. Ultimele cinci titluri de campioană (2018-2022) fuseseră câștigate de CFR Cluj, echipa aflată pe locul 3.