La Odesa a fost dat neoficial startul sezonului estival. Se întâmplă în pofida interdicției autorităților ucrainene de a face plajă pe malul Mării Negre care este minat. Pe rețelele sociale au apărut imagini video în care se vede cum oamenii fac plajă, iar unii s-au încumetat să intre și în apă.
Presa locală scrie că oamenii merg la plajă cu copii mici, intră în apă și nu se tem că minele ar putea exploda. Chiar dacă anterior purtătorul de cuvânt al administrației militare a regiunii Odesa a declarat că autoritățile nu intenționează să deschidă plaje pentru accesul publicului nici în acest an, recent în presă au apărut informații că două porțiuni vor fi deschise.
Autoritățile locale ar fi fost obligate să asigure securitatea cetățenilor și să pregătească în apropiere buncăre în caz de alertă de raid aerian. Între timp, în mediul online a apărut un filmuleț în care un internaut povestește că în perimetrul a două plaje din oraș au fost întinse plase, cel mai probabil pentru ca minele să nu ajungă la mal.
Înainte de război, în oraș funcționau cinci plaje municipale, dar odată cu invazia rusă în țara vecină, autoritățile ucrainene au minat terenul pentru a împiedica debarcarea trupelor de desant ale inamicului. Vara trecută, pe plajele din Odesa s-au înregistrat mai multe incidente letale după ce minele au explodat.