O femeie îmbrăcată în culorile steagului ucrainean s-a stropit cu vopsea roșie pe covorul roșu de la Cannes. Femeia a fost ridicată de agenții de securitate, înainte de a spune ceva. Totul s-a întâmplat duminică, 21 mai, la festivalul de film de la Cannes, relatează Daily Mail, citat de Libertatea.ro.
Într-o aparentă manifestare de sprijin pentru țara sfâșiată de război, tânăra neidentificată s-a stropit cu o substanță roșie, înainte de proiecţia în afara competiţiei a filmului „Acide”, regizat de francezul Just Philippot.
Ea a apărut pe covorul roșu într-o rochie de gală albastră și galbenă, culorile drapelului ucrainean. Ulterior a scos o capsulă cu o substanță roșie, ascunsă în sân, și, în timp ce zâmbea pentru camere, s-a stropit din cap până în picioare. Femeie a fost reținută de agenții de securitate.
Protestul a avut loc după ce președintele Volodimir Zelenski a comparat distrugerrile invadatorilor ruși ale unor părți din Ucraina cu efectul bombei atomice de la Hiroshima.




































