Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce și-a transformat apartamentul într-o speluncă pentru consumul de droguri. Acesta a pus la dispoziţia mai multor persoane apartamentul său, permiţând acestora accesul în spaţiul respectiv şi punându-le la dispoziţie seringi şi aparate confecţionate artizanal, destinate consumului de droguri.
Pe 27 iulie 2022, aproximativ la ora 07:00, a fost efectuată percheziţia în apartamentul indicat de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, ulterior fiind depistate şi ridicate mai multe obiecte.
Acţiunile infracţionale au generat multiple plângeri ale locatarilor blocului locativ, care au invocat prezența permanentă în bloc a persoanelor aflate în stare de ebrietate narcotică, prezenţa unui miros specific consumului de substanţe narcotice şi medicamente, precum şi a conflictelor frecvente dintre aceste persoane, gălăgiei şi a dezordinii.



































