Polițiștii de frontieră, în comun cu funcționarii vamali, au înregistrat în ultimele 24 de ore trei cazuri de trafic ilegal de bunuri pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă emis, în două din cele trei incidente, echipa comună a identificat, pe cursa „Chișinău - Varșovia - BILLUND”, două cetățence a Ucrainei care aveau bagajele pline cu țigări.
În cadrul controlului de securitate, s-au depistat 147 de pachete într-un bagaj, iar în altul - 230 de pachete. În cel de-al treilea caz, polițiștii de frontieră și vameșii au descoperit, în bagajul de mână al unui cetățean israelian, 160 de monede presupuse a fi din argint. Străinul, pasager pe ruta „Chișinău - Tel Aviv”, nu a declarat organului vamal bunurile respective.
Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoanele implicate riscă să fie sancționate pentru încălcarea regulilor vamale și riscă amendă de până la 60 de mii de lei.




































