Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteo valabilă de miercuri, 31 mai, până în 6 iunie. Este vorba despre o alertă de pericol de incendiu, valabilă pe întreg teritoriul țării.
„În intervalul 31 mai - 6 iunie, pe arii extinse se prevede pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural. În funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, prezentul mesaj și hartă vor fi actualizate”, anunță SHS.
În această perioadă, este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.
Se recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu
Totodată, trebuie restricționate lucrările ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.




































