Președintele României, Klaus Iohannis, a apreciat eforturile depuse de Republica Moldova în calea de integrarea europeană. Oficialul a făcut declarațiile în cadrul ședinței plenare a Summitului Comunității Europene care se desfășoară la Bulboaca.
„Îmi face plăcere să particip la acest Summit, mai ales pentru că ne aflăm aici, în Republica Moldova. Asta spune foarte multe despre vocația europeană a țării și despre seriozitatea eforturilor acesteia în raport cu reformele necesare pentru aderare a UE. Arată și accentul pus pe întreaga vecinătate de vest și regiunea Mării Negre. Trebuie să fim tot mai conștienți de provocări geostrategice pe care țări precum Ucraina și Moldova le înfruntă. Agresiunea militară în Ucraina este evoluția cea mai perturbantă în era de după Războiul Rece. Este datoria noastră să răspundem acestui apel istoric și să îi sprijinim pe cei mai vulnerabili.
Aceste țări au făcut pași spre calea democrației pentru a-și păstra suveranitatea și și integritatea teritorială, făcându-se ecoul valorilor care a stat mereu la baza libertății și democrației noastre”, a declarat Iohannis.
Totodată, președintele român a adus un omagiu autorităților de la Chișinău.
„Au făcut un mare efort: în primul rând reformele necesare pentru integrarea europeană, iar în al doilea - contracararea amenințărilor hibride care urmăresc de deraieze Moldova de la stabilitate și reziliență”, a subliniat Klaus Iohannis.
TV8 amintește că peste 700 de milioane de cetățeni ai continentului european sunt cu ochii pe Republica Moldova, pe 1 iunie. Se întâmplă în contextul Summitului Comunității Politice Europene. În premieră, 50 de lideri europeni vin în țara noastră.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.



































