Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1695: Dronă în Moldova, sfat cu berea, „lovitură atomică” și gafa lui Putin. Zelenski îl sfidează pe Trump

Război în Ucraina, ziua 463: Summit la Bulboaca, replica FSB-ului și atac la Kiev! Zelenski anunță când s-ar putea sfârși războiul

Design fără titlu (35)
01 iunie 2023, ora 17:18

Președinta Maia Sandu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Summitul de pe 1 iunie se va desfășura în ciuda potențialelor probleme cu furnizarea energiei electrice, deoarece autoritățile au generator. Totodată, șefa statului a dat asigurări că spațiul aerian al Republicii Moldova este sigur. Maia Sandu mai menționat că summitul Comunităţii Politice Europene va transmite un mesaj ferm de pace şi de condamnare a invaziei Rusiei în Ucraina vecină. Peste 40 de lideri europeni se întâlnesc joi în Republica Moldova, în cadrul unui eveniment de sprijin pentru această țară și pentru Ucraina, în timp ce Kievul se pregătește să lanseze o contraofensivă împotriva forțelor ruse, scrie Reuters.

Totodată, șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, Aleksandr Bortnikov, a acuzat Occidentul că atrage „în mod activ” Republica Moldova să ia parte la războiul din Ucraina, scrie TASS. Întrebat de jurnaliști la Chișinău cât crede că va mai dura războiul din Ucraina, Zelenski a răspuns: ”Până la victoria noastră. Când vom câștiga, războiul se va opri. Sau Rusia poate opri acest război mai devreme. Pot să plece de pe teritoriul nostru. Cred că acesta este răspunsul.”

UPDATE Retorica dură a șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, ar putea încuraja figurile opoziției ruse să înceapă să atingă subiecte interzise și să ceară înlocuirea lui Vladimir Putin cu o altă persoană în calitate de președinte al Federației Ruse, scrie Ministerul Britanic al Apărării, pe Twitter, citând în acest sens poziția politicianul rus de opoziție Boris Nedelin, de la postul rus de televiziune NTV, care a cerut alegerea unui nou președinte în 2024 pentru a restabili relațiile normale dintre Rusia și Europa.

UPDATE Acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, intermediat ONU și Turcia, a fost din nou oprit, acuză Ministerul Renovării și Infrastructurii de la Kiev, precizând că Rusia a blocat înregistrarea navelor în toate porturile Ucrainei, relatează Reuters.

UPDATE Legiunea Libertatea pentru Rusia a postat joi două videoclipuri care prezintă explozii geolocalizate de CNN în interiorul regiunii Belgorod, de la granița Rusiei, susținând că au lovit ținte militare.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat, joi, respingerea incursiunii unor grupuri ucrainene, la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, precizând că aproximativ 30 de combatanţi ucraineni au fost eliminaţi.

UPDATE Președintele României a subliniat că reuniunea liderilor de top din Europa, care are loc în Republica Moldova, e importantă atât pentru Chișinău, pentru Ucraina, dar și pentru întreaga Europa de Est și spațiul din jurul Mării Negre.

UPDATE O balenă beluga, despre care se crede că este un „spion” rus, a intrat în apele suedeze, potrivit OneWhale, o organizație înființată pentru a proteja sănătatea și bunăstarea animalului, transmite CNN.

UPDATE Mercenarii Grupului Wagner sunt dispuși să lupte în continuare în Ucraina dacă vor obține o secțiune separată a frontului, fără a fi nevoiți să depindă de „clovnii” care conduc forțele armate ale Kremlinului, a declarat șeful grupului de mercenari, Evgheni Prigojin, citat de Sky News.

UPDATE Polonia a închis graniţa de est cu Belarus pentru camioanele care vin atât din Belarus, cât şi din Rusia. Interdicţia, care a intrat în vigoare joi, se aplică tuturor camioanelor, tractoarelor şi vehiculelor cu remorci sau semiremorci înregistrate în ambele ţări, potrivit agenţiei poloneze de ştiri PAP, preluată de DPA.

UPDATE Kremlinul a denunţat o absenţă a criticilor internaţionale după loviturile ucrainene asupra regiunii Belgorod, frontalieră cu Ucraina, unde Rusia a anunţat joi că a respins un atac de amploare.

UPDATE Parlamentul European, reunit în minisesiune plenară la Bruxelles, a votat joi un proiect de lege care vizează creşterea capacităţii de producţie de muniţii şi rachete a Uniunii Europene pentru a accelera livrarea de echipamente de apărare către Ucraina.

UPDATE Când forțele ucrainene își vor lansa contraofensiva mult așteptată în această vară, se vor confrunta cu mai multe linii de fortificații rusești care se întind pe sute de kilometri, de la Marea Neagră până la granița de nord a Ucrainei.

UPDATE Porţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă o ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război, a declarat joi, la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi, la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE), aflat în desfăşurare în Republica Moldova, ‘coaliţii’ pentru sisteme de apărare antiaeriană Patriot şi avioane de luptă moderne pentru ţara sa, transmite DPA.

UPDATE Șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, Aleksandr Bortnikov, a acuzat Occidentul că atrage „în mod activ” Republica Moldova să ia parte la războiul din Ucraina, scrie TASS. Acest lucru a fost declarat joi la o reuniune a membrilor Consiliului șefilor agențiilor de securitate și serviciilor speciale din statele membre CSI (SORB) cu președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, președintele SORB și directorul FSB al Rusiei Alexander Bortnikov .

UPDATE Problemele armatei ruse în Ucraina nu țin doar de pierderile umane și materiale suferite, ea urmând să se confrunte, printre altele, cu ceea ce analista Dara Massicot de la RAND Corporation descrie deja drept „Sindromul Ucraina”, o bombă cu ceas pe care conducerea militară de la Moscova încearcă să o ascundă sub preș, scrie Hotnews.ro.

UPDATE Un oraş din regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina, este vizat de mai multe ore de „lovituri neîntrerupte”, care au provocat rănirea a opt persoane, a declarat joi guvernatorul Viaceslav Gladkov.

UPDATE NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce peste 40 de lideri europeni participă la un summit în apropierea graniţelor Ucrainei pentru a-şi arăta sprijinul pentru ambele ţări, în timp ce Kievul pregăteşte o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, relatează Reuters.

UPDATE Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Rusia, Vladimir Putin, Mihail Mișustin, Serghei Lavrov și Serghei Șoigu sunt plasați înaintea liderului „mercenar” Evgheni Prigojin la categoria ”influență”, notează Ziare.com.

UPDATE ONU a propus ca Kievul, Moscova și Ankara să înceapă pregătirile pentru facilitarea tranzitului de amoniac din Rusia prin Ucraina. Planul a fost conceput în încercarea de a salva acordul privind transportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, potrivit unei surse citate de Reuters.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Bulboaca, că Ucraina este pregătită să fie în NATO.

UPDATE O femeie a murit în noaptea de 1 iunie în cartierul Desniansky din Kiev, în timpul unui atac cu rachete rusești, pentru că nu a putut intra în adăpostul anti-bombardament deoarece ușile erau încuiate.

UPDATE Un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Pentagonul a aprobat pachetul ce cuprinde de la muniții pentru sistemele Patriot până la echipamente de deminare şi dispozitive de vedere pe timp de noapte, notează Mediafax.

UPDATE Președintele ucrainean Vladimir Zelenski va fi la Summitul Comunității Politice Europene. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Ulterior, liderul de la Kiev a apărut vădit emoționat la castel, unde a fost întâmpinat de președinta Maia Sandu. Zelenski a anunțat într-un mesaj că urmează multe întâlniri, fiind primul invitat pe covorul roșu.

UPDATE Un atac aerian asupra capitalei Ucrainei în primele ore ale zilei de joi a făcut trei morţi, printre care doi copii, au anunţat primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, şi autoritățile militare, notează AFP, citată de Agerpres. „Trei persoane au murit şi patru au fost rănite în districtul Desnianskii”, a scris administraţia militară a Kievului pe aplicaţia Telegram. „Printre cei trei morţi din districtul Desnianskii, se numărau doi copii (de 5-6 şi 12-13 ani)”, potrivit aceleiaşi surse, notează G4media.

UPDATE Guvernatorul regiunii Belgorod din Rusia, Vyacheslav Gladkov, a declarat pe Telegram că oraşul Shebekino a fost atacat. Doi civili au suferit răni şi au fost trataţi la un spital local, notează Mediafax.

UPDATE Rușii din Moscova privesc cu un amestec de indiferență și resemnare atacurile cu drone împotriva orașului lor din ultimele săptămâni, conform unui reportaj realizat de publicația independentă The Moscow Times în capitala Rusiei.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski, despre care se speculează că şi-ar putea face apariţia, joi, la Chişinău, pentru a participa la summitul Comunităţii Politice Europene, s-a adresat miercuri seara compatrioţilor de la Odesa, anunţând că a făcut aici o vizită de lucru şi că a vorbit despre întărirea apărării acestui port cheie de la Marea Neagră, care a fost vizat în această săptămână de un atac semnificativ al Rusiei, scrie news.ro.

UPDATE Serviciile de informațiile britanice susțin că Rusia pierde inițiativa în războiul împotriva Ucrainei. Astfel, de la începutul lunii mai, Rusia a cedat din ce în ce mai mult inițiativa în războiul său împotriva Ucrainei, reacționând la acțiunile Kievului, mai degrabă decât să avanseze în mod activ către propriile obiective militare, se arată în raportul Ministerul Apărării din Marea Britanie. Rusia a efectuat 20 de atacuri peste noapte cu rachete și drone împotriva țintelor din adâncul Ucrainei în ultima lună. Cu toate acestea, Moscova a avut „puțin succes” în atingerea obiectivelor sale probabile – paralizarea apărării antiaeriene îmbunătățite a Ucrainei și distrugerea formațiunilor de contraatac ucrainene, notează Știripesurse.

UPDATE Primarul oraşului Bahmut, Oleksiy Reva, a dezvăluit într-un interviu că 204 locuitori ai oraşului industrial odată prosper au fost ucişi şi alţi 505 au fost răniţi de la începutul invaziei ruse pe scară largă, scrie Mediafax.

UPDATE S-ar putea să nu fie posibilă trimiterea lui Vladimir Putin la Haga pentru a se confrunta cu acuzații de crime de război dacă el este singura persoană cu care Occidentul trebuie să negocieze încetarea războiului din Ucraina, a spus Emmanuel Macron, relatează The Guardian.

UPDATE Bătălia pentru Bahmut durează de aproape un an, ceea ce a dus la distrugerea acestui centru în special de către mercenarii Wagner care au condus asaltul. Serghei Cerevati, purtătorul de cuvânt al Grupului Estic al forțelor ucrainene, a dezvăluit că 80 de luptători Wagner au fost uciși de forțele ucrainene în timp ce se retrăgeau din oraș. Cerevati a declarat pentru publicația de știri Ukrinform ca în ultimele zile s-a înregistrat o scădere semnificativă a luptei pe acest front, potrivit NewsWeek.

UPDATE Preşedintele Emmanuel Macron a recunoscut miercuri că Franţa ar fi trebuit să acorde mai multă atenţie statelor est-europene, care avertizaseră în legătură cu o Rusie beligerantă înainte ca forţele Moscovei să invadeze Ucraina, relatează Reuters. Emmanuel Macron a declarat la un forum de securitate găzduit de Bratislava că nu ar trebui să existe o divizare între „Vechea Europă” şi „Noua Europă”, referindu-se la divergenţele de durată dintre membrii estici şi cei vestici ai Uniunii Europene cu privire la chestiuni precum Rusia. „Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta. Acest timp s-a încheiat”, a spus Macron, întrerupt de aplauze, în timpul unui discurs susţinut la centrul de reflecţie GLOBSEC din capitala slovacă, Bratislava.

UPDATE Germania a anunțat că va închide patru din cele cinci consulate rusești prin revocarea licențelor acestora, o măsură de răzbunare după decizia Moscovei de a limita la 350 numărul oficialilor germani din Rusia, scrie Reuters. Măsura reprezintă o retrogradare bruscă a legăturilor bilaterale pe fondul unei prăbușiri mai ample a relațiilor de la invazia Rusiei în Ucraina la începutul anului trecut. Rusia a denunțat închiderile propuse ca fiind prost concepute și provocatoare și a declarat că va răspunde, notează G4media.

UPDATE Emmanuel Macron a cerut acordarea unor garanţii de securitate "tangibile şi credibile" Ucrainei, în aşteptarea aderării acestei ţări la NATO.

UPDATE ONU a propus ca Kiev, Moscova și Ankara să înceapă lucrările pregătitoare pentru tranzitul amoniacului rusesc prin Ucraina, încercând să salveze un acord care să permită exporturi sigure de cereale prin Marea Neagră, a declarat miercuri o sursă apropiată discuțiilor, relatează Reuters.

UPDATE Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a vorbit miercuri la telefon cu Papa Francisc despre războiul din Ucraina şi protecţia mediului, au anunţat reprezentanţii guvernului brazilian, notează Mediafax.

UPDATE Legiunea Libertate Rusiei recrutează voluntari ruși anti-Putin pentru a lua cu asalt Moscova, a declarat un luptător al unității, care are ca indicativ „Cezar” și a făcut parte din trupele care au intrat pe teritoriul Rusiei, prin Belgorod. Legiunea are mii de voluntari dornici să se alăture și vor continua să atace granița cu Rusia până când forțele vor fi suficient de mari pentru a asalta Moscova, notează NewsWeek.

UPDATE "Cea mai recentă misiune de interceptare pentru Carpathian Vipers Cea mai recentă misiune de interceptare pentru Carpathian Vipers a avut loc în data de 30 mai, când avioanele F-16 au fost alertate de către Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania. O aeronavă militară de transport, aparținând Federației Ruse, a fost detectată în zona de responsabilitate a NATO, în apropierea spațiului aerian al țărilor baltice. Conform procedurilor standard ale Alianței, după interceptare, aeronava a fost escortată în siguranță până la clarificarea situației aeriene", este mesajul transmis de Forțele Aeriene Române.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente