Regele Charles al III-lea a transmis, vineri, un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara. Monarhul britanic a precizat că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României, scrie caleaeuropeana.ro.
Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
“Nu pot să descriu plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici, am simțit o legătură puternică cu România. Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am putut fi martor la dezvoltarea extraordinară care a avut loc. Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea”, a afirmat monarhul britanic şi a continuat în limba română: “ţară de glorii, ţară de dor”.
Prin rostirea acestui vers, Charles al III-lea a fost aplaudat intens de cei 300 de oameni prezenți la recepția găzduită de președintele Klaus Iohannis în onoarea monarhului britanic.
Regele Charles al III-lea a spus că prețuiește mai ales prietenii săi din România, care l-au sprijinit și în proiecte și care fac bine pentru țară.
“Am văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina”, a mai precizat monarhul, evocând și rolul crucial al comunității de peste un milion de români care locuiesc în Marea Britanie.
“Abia aștept să-mi joc și eu rolul în strângerea și mai puternică a legăturilor noastre pe viitor”, a conchis suveranul britanic.
Noul suveran britanic are o prietenie de lungă durată cu România, o țară unde deține proprietăți la Viscri și Valea Zălanului, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.