Operatorii aerieni naționali au fost excluși din Lista de siguranță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Aceștia vor putea efectua zboruri către Regatul Unit, începând cu 31 mai 2023.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
„Autoritățile de profil engleze au decis excluderea operatorilor aerieni naționali din Lista de siguranță a Marii Britanii, urmare a misiunii de evaluare a capacităților țării noastre de a asigura supravegherea siguranței zborurilor, desfășurată în perioada 3-7 aprilie curent”, se menționează într-un comunicat al Ministerului.
Potrivit sursei citate, Comitetul pentru siguranța aeriană al Regatului Unit, în ședința din 24 mai, a constatat că Republica Moldova întrunește cerințele necesare pentru eliminarea din lista de siguranță a Regatului Unit.
Această acțiune marchează finalizarea celei de-a 6-a etape a procesului de eliminare, după evaluarea echitabilă și proporțională a tuturor transportatorilor aerieni din țară.




































