Tânărul de 29 de ani, care în luna martie și-a stropit sora mai mica cu benzină și a incendiat-o, în urma unui conflict generat de împărțirea averii, a fost condamnat la 13 ani și patru luni de închisoare.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, pe 6 martie 2023, inculpatul, aflându-se într-un sat din raionul Hâncești, în ograda gospodăriei proprii, în rezultatul unui conflict pe care l-a avut cu sora sa mai mică, din cauza împărțirii unor bani, obținuți din vânzarea unui imobil, a amenințat-o că o va arde.
Imediat după cele spuse, cu deosebită cruzime a stropit-o peste tot corpul cu o soluție inflamabilă și a incendiat-o.
Victimei i-au fost cauzate arsuri termice calificate ca vătămări corporale grave, care au dus la decesul ei la 13 martie 2023, la spital.
Din declarațiile martorilor, cei doi frați se certau și se băteau frecvent din motive de neînțelegere financiară.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.




































