Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 468: Baraj distrus, potop filmat, risc atomic și „Cutia Neagră”! UE: „O crimă de război”

06 iunie 2023, ora 19:24

Un imens baraj construit în perioada sovietică din zona controlată de ruși în sudul Ucrainei a fost distrus marți, iar apa inundă câmpul de luptă, potrivit forțelor ucrainene și ruse, transmite Reuters. Ambele părți au dat vina pe cealaltă pentru distrugerea barajului, susține The Guardian. Departamentul Apărării al SUA consideră că a „început oficial” contraofensiva ucraineană, a scris luni ziarul  Politico, citând sursele sale. Potrivit acestora, sateliții militari americani au înregistrat activarea personalului militar în pozițiile ucrainene. Operațiunea secretă ucraineană numită „Cutia Neagră” a cauzat Rusiei daune de 700 de milioane de dolari în perioada aprilie-mai a acestui an, a declarat agenția de informații militare a Kievului, GUR. 

Ucraina are acum suficiente arme pentru a începe contraofensiva împotriva forțelor ruse, a declarat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, care a precizat că operațiunea va oferi țării sale victoria de care are nevoie pentru a adera la NATO, relatează Sky News și The Guardian. Ministrul adjunct al Apărării al Ucrainei, Anna Maliar, a menționat că Kievul trece la operațiuni ofensive „în unele direcții”. În același timp, potrivit acesteia, „epicentrul ostilităților rămâne direcția Bahmut”, notează Adevărul. Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat și el convins că Rusia va pierde războiul.

UPDATE „Rusia a detonat o bombă cu pagube enorme asupra mediului. Acesta este cel mai mare dezastru ecologic provocat de om în Europa din ultimele decenii. El este cel mai periculos terorist din lume”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, vorbind cu liderii reuniţi la Bratislava, Slovacia, pentru Summit-ul Bucureşti Nine, o asociaţie a nouă ţări din Europa Centrală şi de Est (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia). „Şi de aceea înfrângerea Rusiei – o înfrângere pe care oricum o vom garanta – va fi cea mai semnificativă contribuţie la securitatea regiunii noastre, a Europei noastre şi a lumii”, a adăugat Zelenski, notează Mediafax.

UPDATE Distrugerea barajului de la Nova Kahovka este o altă crimă de război comisă de Federația Rusă împotriva civililor nevinovaţi. Mesajul îi aparține chiar președintelui Klaus Iohannis, care a reacționat pe Twitter după ultimele evenimente din Ucraina. „Rusia şi agresorii ruşi trebuie să fie traşi la răspundere. Gândurile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi de acest atac oribil”, a completat şeful statului pe platforma de socializare, potrivit Gândul.

UPDATE În explozia barajului din Ucraina sunt probabil „mai mulţi morţi”. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby, potrivit Mediafax.

UPDATE Rezervorul de apă Kahovka a fost sursa unuia dintre cele mai mari sisteme de irigare din Europa. Regiunile sudice ale Ucrainei, beneficiare ale apei din lacul Kakhovka, au furnizat grâu, porumb, floarea soarelui și ulei de floarea soarelui, soia și făină de soia țărilor din Orientul Mijlociu, Asia, Africa și Europa. De asemenea, apa din acest sistem de irigare a făcut posibilă obținerea unui procent de 80% din toată producția de legume din Ucraina și a unui procent semnificativ de fructe și struguri. Aproape toate speciile pomicole iubitoare de climă mai caldă din Ucraina, cum ar fi piersicul, caisul, cireșul, vița-de-vie, etc. au fost cultivate cu utilizarea apei din rezervorul Kahovka. Majoritatea serelor cu legume de vară, care furnizează populației Ucrainei și Moldovei roșii, vinete, castraveți și ardei la prețuri accesibile, au fost, de asemenea, situate de-a lungul canalelor sistemului de irigații Kahovka, notează G4media.

UPDATE Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a afirmat marţi că Rusia este responsabilă în general, din cauza lansării invaziei militare, pentru situaţia din Ucraina, inclusiv pentru atacul asupra barajului unei hidrocentrale din regiunea Herson, pe care Moscova îl atribuie Kievului, potrivit Mediafax.

UPDATE Distrugerea barajului Kahovka, în sudul Ucrainei, a provocat până acum inundații în peste 20 de localități situate în cursurile inferioare ale fluviului Nipru. „Nimic nu va mai rămâne”, deplânge un localnic nevoit să fugă din calea apelor, notează Adevărul.

UPDATE Încetarea focului în Ucraina "nu va duce la pace", i-a transmis Zelenski trimisului special al papei Francisc, cardinalul italian Matteo Zuppi, care se află într-o vizită la Kiev. "Şeful statului a subliniat că o încetare a focului şi îngheţare a conflictului nu vor duce la instaurarea păcii", a subliniat preşedinţia ucraineană într-un comunicat, potrivit căruia Zelenski a cerut Sfântului Scaun "să contribuie la punerea în aplicare a planului de pace ucrainean" care constă în recuperarea de către Kiev a tuturor teritoriilor ocupate de forţele ruse, potrivit NewsWeek.

UPDATE Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a afirmat marţi că, potrivit datelor existente, Rusia probabil este responsabilă de atacul asupra unui baraj din sud-estul Ucrainei, scopul fiind oprirea contraofensivei ucrainene, potrivit Mediafax.

UPDATE Bloggerii militari ruşi şi alţi cunoscători ai războiului au prezentat marţi distrugerea barajului de la Nova Kahovka fie ca o diversiune ucraineană, fie ca o tactică menită să înlăture apărarea rusă de pe malul stâng al fluviului Nipru înainte de contraofensiva lor, potrivit Știripesurse.

UPDATE Ministerul Apărării Rusiei a publicat marți un videoclip despre care spune că ar arăta cum un elicopter Ka-52 trăgea asupra unui tanc „Leopard-2”, ca o primă dovadă pentru distrugerile aduse forțelor ucrainene zilele acestea. Cu toate acestea, canalul rusesc Voienniy Osvedomitel a recunoscut că acesta nu este un Leopard-2 și nici măcar un tanc, ci o mașină agricolă, notează HotNews.

UPDATE Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a declarat marţi că rușii au atacat întotdeauna ținte civile, de la începutul invaziei în Ucraina, însă distrugerea barajului Kahovka face ca războiul să intre într-o "nouă dimensiune".

UPDATE Ucraina va construi o nouă centrală pe locul hidrocentralei Kakhovka, situată pe malul de est al râului Nipru, ocupat de ruși, odată ce va elibera teritoriul, a declarat șeful companiei de stat Ukrhydroenergo, Igor Sirota, pe 6 iunie, relatează presa ucraineană, potrivit HotNews.

UPDATE Banca Mondială se aşteaptă la o uşoară recesiune a economiei ruseşti în acest an, potrivit unei estimări îmbunătăţite publicate marţi de instituţia financiară internaţională, graţie menţinerii exporturilor energetice, în pofida embargoului care vizează petrolul şi gazele naturale din Rusia, potrivit HotNews.

UPDATE Toate animalele de la o grădină zoo din Nova Kahovka au murit din cauza inundației provocate de distrugerea barajului, potrivit unui anunț al unei asociații de protecție a animalelor.

UPDATE Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a întâlnit azi cu Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, și l-a asigurat că Alianța sprijină securitatea Republicii Moldova, respectându-i neutralitatea, notează Digi24.

UPDATE Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat marţi că nu există niciun risc imediat de securitate nucleară la centrala din Zaporojie, experții nucleari găsind un iaz care poate fi folosit pentru răcirea reactoarelor timp de mai multe luni după aruncarea în aer a barajului de la Nova Kakhovka, relatează Reuters și News.ro.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat marţi scandalizat de atacul împotriva unui baraj hidroelectric din Ucraina, atac ce „demonstrează încă odată”, potrivit lui, „brutalitatea războiului dus de Rusia”, transmite AFP.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Forțelor Ucrainene de Apărare din Sud, Nataliya Humenyuk, a declarat marți la Radio Svoboda că rușii nu au avut curajul să aștepte contraofensiva ucraineană așa că au aruncat în aer barajul de pe Nipru în speranța că vor zădărnici planurile Kievului.

UPDATE În timpul evacuării populației din Herson din cauza detonării barajului Nova Kahovka de către trupele ruse, ocupanții au bombardat orașul cu lovituri de artilerie, informează Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina pe contul de Telegram.

UPDATE Ministerul de Externe al Ucrainei a cerut o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, în urma avariilor cauzate barajului Kahovka. Ministerul a susținut că prejudiciul a fost rezultatul unui „atac terorist rusesc” și că Kremlinul ar trebui să se confrunte cu noi sancțiuni internaționale. Aliații Kievului au condamnat ferm atacul, notează Rador.

UPDATE O sută cincizeci de tone de ulei de motor s-au deversat marţi în fluviul Nipru în urma distrugerii barajului hidroelectric de la Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, a anunţat Kievul, atenţionând împotriva unui impact negativ asupra mediului, informează AFP, conform Agerpres.

UPDATE Consilierul şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak, a declarat marți că din informațiile care au ajuns în posesia Kievului, Brigada 205 de puști motorizate a Forțelor Armate ale Federației Ruse este responsabilă de dinamitarea barajului. Brigada invovată de ucraineni a avut sediul în zona barajului pentru o lungă perioadă de timp, înainte ca rușii să fie împinși pe malul estic al Niprului. Brigada este cunoscută pentru că a participat la primul război cecen și are ca motto „Ne vom întoarce chiar și din iad”. Comandantul brigăzii 205 este locotenent-colonelul Eduard Shandura, în vârstă de 40 de ani, notează Știripesurse.

UPDATE Uniunea Europeană a acuzat Rusia că a atacat barajul Kahovka din regiunea Herson, din sudul Ucrainei. „Acesta este un nou semn de escaladare, care duce natura îngrozitoare și barbară a agresiunii ruse împotriva Ucrainei la niveluri fără precedent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Peter Stano. 

UPDATE O instanță rusă a amendat marți Fundația Wikimedia, cea care deține enciclopedia electronică Wikipedia, cu 3 milioane de ruble (36.854 de dolari) fiindcă nu s-a conformat unei somații de a șterge un articol despre Batalionul Azov, relatează Reuters, potrivit HotNews.

UPDATE Autorităţile române nu sunt atât de dure în relaţiile cu Rusia precum alte state NATO, a declarat marți, 6 iunie, ambasadorul Moscovei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, într-o conferință de presă, citat de News.ro „Noi vedem aceasta. România poate considera că şi Rusia va respecta Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice”, a spus Valeri Kuzmin, într-o conferință, potrivit Libertatea.

UPDATE Ucraina plănuiește un atac cu „bombă murdară” în Rusia, a afirmat agenția de securitate a Moscovei. Informația a fost difuzată de agenția de știri rusă de stat RIA, care a citat ca sursă Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), scrie Sky News. O bombă murdară se referă la o armă care combină materiale radioactive, cum ar fi uraniul, cu explozibili convenționali, cum ar fi dinamita. Rusia a mai făcut afirmații similare anterior, dar aceastea au fost negate de Ucraina, Franța, Marea Britanie și SUA. Nu au fost înregistrate niciodată atacuri reușite cu „bombe murdare”, notează G4media.

UPDATE Distrugerea de către Rusia a barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei reprezintă un „ecocid”, dar oficialii naționali și regionali lucrează pentru a asigura siguranța locuitorilor locali, a declarat marți șeful administrației prezidențiale a Ucrainei.

UPDATE Ministrul de Externe al Ucrainei a numit distrugerea barajului Kahovka „probabil cel mai mare dezastru tehnologic al Europei din ultimele decenii” și o „crimă de război odioasă”.

UPDATE Kremlinul neagă categoric implicarea Rusiei în distrugerea Hidrocentralei Kahovka, susţinând că acesta este rezultatul unui sabotaj planificat de la Kiev. 'Respingem cu fermitate (acuzațiile) lor. Declarăm în mod oficial că aici este vorba despre un sabotaj deliberat al părții ucrainene, care a fost planificat și efectuat la ordinele primite de la Kiev, de la regimul de la Kiev', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, marți, comentând acuzațiile făcute de partea ucraineană cu privire la implicarea Rusiei în explozia de la Hidrocentrala Kahovka. Potrivit lui Peskov, 'regimul de la Kiev ar trebui să poarte întreaga responsabilitate pentru toate consecințele'. În același timp, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că unul dintre obiectivele subminării barajului Hidrocentralei Kahovka a fost încercarea de a întrerupe aprovizionarea cu apă către Crimeea, scrie Știripesurse.

UPDATE Kremlinul a decis să construiască un buncăr de 800 de locuri pentru elita Moscovei. Clădirea, construită „în timp record”, va fi amplasată sub Spitalul Clinic Central al Direcției Administrative a Președintelui Federației Ruse, transmite Le Point, preluat de Rador. Construcţia, care ar trebui să fie finalizată până pe 20 decembrie, va cuprinde 800 de locuri destinate elitei moscovite pentru a face față unui atac nuclear. Aceasta este o măsură de precauţie care nu încetează să agite observatorii războiului din Ucraina.

UPDATE Oficialii ucraineni au acuzat forțele rusești de atacarea marelui baraj de la Nova Kahovka, acuzându-le de comiterea unei crime de război. Sky News a analizat ce spun legile războiului în această privință: În primul rând, barajele sunt protejate de legile războiului și de Convenția de la Geneva. Distrugerea barajului Kahovka, sau a unuia asemănător, ar fi considerată o armă de distrugere în masă și o crimă de război fără discriminare, notează G4media.

UPDATE Președintele Consiliului European, Charles Michel, afirmă că Rusia va trebui să dea socoteală după distrugerea parțială a barajului hidroelectric Nova Kahovka din Ucraina, calificând atacul drept „crimă de război”, scrie Le Monde. „Șocat de atacul fără precedent asupra barajului Nova Kahovka”, a transmis Charles Michel pe Twitter. „Distrugerea infrastructurii civile este în mod clar o crimă de război și vom cere socoteală Rusiei și proxi-urilor sale”, a adăugat el.

UPDATE Pericolul unei „catastrofe nucleare” la centrala Zaporojie „creşte rapid”, a avertizat marţi un consilier al Preşedinţiei ucrainene, după distrugerea cel puţin parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, situat la 150 de km de centrala nucleară, informează AFP. „Lumea se află încă o dată în pragul unei catastrofe nucleare, pentru că centrala nucleară Zaporojie şi-a pierdut sursa de răcire. Iar acest pericol creşte acum rapid”, a deplâns Mihailo Podoliak într-un mesaj adresat unor jurnalişti.

UPDATE Armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka. Preşedintele Zelenski a convocat de urgenţă consiliul său de securitate, a anunţat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, care a denunţat o ”crimă de război”.

UPDATE Conducerea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată în prezent sub ocupaţie rusă, a afirmat că distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, a cărui apă serveşte la răcirea centralei, nu reprezintă deocamdată o ameninţare pentru instalaţie. „La ora actuală, nu există o ameninţare pentru securitatea centralei nucleare Zaporojie. Cinci blocuri sunt oprite la rece, unul este pe ‘oprire la cald’. Nivelul apei din bazinul de răcire nu s-a schimbat”, a anunţat pe Telegram directorul centralei nucleare Zaporojie, instalat de regimul de ocupaţie rus, potrivit Cotidianul.

UPDATE Andrii Kostin, procurorul general al Ucrainei, a emis o declarație fermă după distrugerea barajului despre care Ukrhidroenergo susține că a fost distrusă de o explozie din interiorul halei de turbine. „Rusia nu poate decât să distrugă și să omoare. Și nu se va opri la nimic. Este o altă dovadă în acest sens și o crimă internațională. Astăzi, ocupanții încolțiți ucid și lasă mii de oameni fără adăpost, pe care chiar ieri doreau să-i „integreze în Federația Rusă”. Oricine mai crede că se poate vorbi despre ceva cu un agresor ar trebui să-și amintească de șuvoaiele de apă murdară care spală casele oamenilor care dormeau liniștiți. Sfârșitul regimului criminal rusesc nu poate fi decât unul – înfrângere și un tribunal”, a transmis procurorul general.

UPDATE Președinta Maia Sandu a condamnat actul de distrugere a barajului Kahovka. Șefa statului a catalogat explozia drept crimă de război și l-a anunțat pe liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, de faptul că Moldova va acorda asistență pentru a atenua consecințele dezastrului.

UPDATE „Hidrocentrala Kahovka, care a fost aruncată în aer de ruși, este complet distrusă și nu poate fi restaurată”, informează compania „Ukrhidroenergo”. Pe rețelele sociale a devenit virală o filmare în care întreaga construcție a fost înghițită de apele dezlănțuite. Veridicitatea imaginilor nu a fost confirmată oficial.

UPDATE Ucraina urmează să iniţieze un caz la cea mai înaltă curte a ONU, legată de presupusa susţinere acordată de Rusia separatiştilor proruşi care au fost învinuţi pentru doborârea avionului Malaysia Airlines MH17, în 2014. Kievul cere despăgubiri prin Curtea Internaţională de Justiţie, pentru ceea ce descrie drept acte teroriste comise pe teritoriul său, notează Rador.

UPDATE Fostul ministru slovac al Justiţiei şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, a anunţat luni biroul procurorului. Harabin a scris pe Facebook a doua zi după invazia rusă din 24 februarie 2022 că „ar fi făcut exact acelaşi lucru ca preşedintele rus Vladimir Putin”, notează AFP. El a fost inculpat pentru „defăimarea unei ţări şi a unui popor” şi, de asemenea, pentru că a făcut apologia unei crime”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Parchetului slovac, Zuzana Drobova, potrivit Spotmedia. Harabin ar putea primi o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, potrivit cotidianului Dennik N.

UPDATE Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut, destinate să contracareze impactul preţurilor crescute, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la explozia preţurilor la petrol şi gaze, transmit Reuters și Agerpres.

UPDATE Generalul Mark Hertling, fost comandant al forțelor americane din Europa, a oferit marți o reacție la cald după aruncarea în aer a barajului din Nova Kakhovka, afirmând că aceasta va avea repercusiuni majore asupra ofensivei ucrainene.

UPDATE Kremlinul a catalogat luni, 5 iunie, prin vocea purtătorului său de cuvânt, drept „pozitivă" declaraţia consilierului pentru securitate naţională al Statelor Unite, Jake Sullivan, care a cerut discuţii bilaterale privind controlul armelor nucleare, adăugând că Rusia a rămas deschisă la dialog, informează Agerpres.

UPDATE Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declarat, marţi, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

UPDATE Generalul american Mark Milley a lăudat gradul de pregătire al Forţelor Armate ale Ucrainei pentru contraofensiva aşteptatăDar a precizat că este încă "prea devreme pentru a vorbi despre rezultate". De asemenea, el a avertizat că invazia regiunii Belgorod, care este efectuată de grupuri de voluntari ruşi, ar putea duce la o escaladare a războiului, iar SUA urmăresc acest lucru "foarte, foarte atent", potrivit Realitatea.

UPDATE Procuratura din Ucraina anunță că a deschis un dosar penal în cazul distrugerii barajului Nova Kahovka. Oamenii legii susțin că vor investiga fapta de ecocid, distrugere intenționată a mediului înconjurător.

UPDATE Autoritățile anunță că aproximativ 300 de case vor fi evacuate din regiunea barajului de la Kahovka. Totodată, potrivit informațiilor, pericolul inundațiilor masive e valabil pentru partea dreaptă a regiunii Herson, dar situația critică e valabilă mai mult pentru malul stâng.

UPDATE Biroul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, intenţionează să-l înlăture din funcție pe primarul Kievului, Vitali Kliciko, în același mod ca și pe primarul orașului Cernihiv, Vladislav Atroșcenko, în luna februarie a acestui an, informează publicaţia ucraineană „Strana", citând surse apropiate de chestiune, relatează Rador.

UPDATE Şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marți că bilanţurile privind pierderile ucrainene pe care le prezintă Moscova sunt „niște elucubraţii”. Oficialii ministerului rus al apărării au anunțat că au respins două ofensive majore în două zile, omorând 1.500 de soldați ucraineni. „De fapt, de ce să nu adunăm toate cifrele avansate de Konaşenkov? Cred că am distrus deja întreaga planetă Terra de cinci ori la rând”, a ironizat Prigojin, potrivit Digi24.

UPDATE Momentul în care barajul de la Kahovka ar fi fost distrus de o explozie uriașă a fost înregistrat și postat pe rețelele sociale. Cel puțin așa se vede din imaginile video surprinse de o cameră de supraveghere montată pe baraj. Veridicitatea filmulețului nu a fost confirmată oficial.

UPDATE "Teroriștii ruși doar au demonstrat a câtă oară pentru întregul glob faptul că trebuie alungați din fiecare colț al Ucrainei". Astfel a comentat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vestea privind distrugerea barajului Nova Kahovka și a convocat o ședință de urgență a Consiliului Național de Securitate.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a declarat marţi că forțele ucrainene au desfășurat luni o operațiune militară în sudul Doneţkului în încercarea de a avansa, dar că înaintarea a fost oprită după ce ucrainenii au suferit "pierderi grele", transmite CNN.

UPDATE Poliția Națională a Ucrainei îndeamnă la evacuări și la oprirea aparatelor electrice, transmite The Guardian. În condițiile în care nivelul apei este în creștere, autoritățile ucrainene i-a îndemnat pe toți cei care se află în „zona de pericol” să oprească toate aparatele electrice, să ia documente și bunuri esențiale și să aibă grijă de „cei dragi și de animalele de companie”, notează și CNN. În același timp, agenția rusă de știri Tass relatează, citând serviciile de urgență, că 80 de localități ar putea fi afectate de inundații și că avarierea barajului va duce, de asemenea, la probleme cu aprovizionarea cu apă a Crimeei.

UPDATE Partizanii ruși anti-Putin care formează Legiunea Libertate pentru Rusia sunt o grupare independentă de Kiev, iar orice întrebare legată de armamentul pe care îl folosesc ar trebui adresată lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), Andrei Iusov, potrivit Digi24.

UPDATE La sfârşitul anului 2022, Uniunea Europeană, formată din 27 de state, se afla în mijlocul unei crize energetice acute, alimentate de invazia Ucrainei de către Rusia, statele membre investind apoi sute de miliarde de euro în reduceri de taxe, alocaţii şi subvenţii pentru a face faţă crizei. ”Comisia confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză”, se arată într-un comunicat, reamintind că acestea includ măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul. În ceea ce priveşte gazele, ţările Uniunii Europene au convenit la sfârşitul lunii martie să prelungească pentru următoarele 12 luni, până în martie 2024, un obiectiv voluntar de reducere a cererii de gaze cu 15%, notează Realitatea.

UPDATE Barajul Nova Kahovka din părțile controlate de Rusia din regiunea ucraineană Herson a fost distrus. Barajul alimentează cu apă peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, și centrala nucleară Zaporojie, aflată, de asemenea, sub control rusesc. Ucraina și Rusia se acuză reciproc de distrugerea barajului, în timp ce oamenii sunt îndemnați să se evacueze din calea inundațiilor, notează G4media.

UPDATE Ucraina se va confrunta marţi cu Rusia la instanţa supremă a ONU pentru a-şi acuza duşmanul înverşunat că i-a susţinut pe rebelii pro-Moscova ani de zile înainte de invazia la scară largă de anul trecut. Kievul şi Moscova îşi vor prezenta argumentele în faţa judecătorilor de la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, într-un caz care a fost iniţiat iniţial de Ucraina în 2017, transmite AFP.

UPDATE Invazia rusă a Ucrainei reaminteşte că "libertatea nu este gratuită", a afirmat luni şeful Statului Major al Forţelor Terestre americane, făcând o paralelă cu sacrificiile consimţite de Aliaţi în cursul debarcării din 1944, notează AFP, citat de Agerpres. Războiul din Ucraina este o "întoarcere a istoriei şi a confruntărilor periculoase între marile puteri", a declarat generalul britanic Sir Patrick Sanders în cursul conferinţei de presă comune, adăugând că armata britanică a "antrenat 10.000 (soldaţi ucraineni) din iunie 2022 şi că speră să formeze 25.000 până la 30.000 în acest an". În opinia sa, "soldaţii ucraineni sunt extraordinar de impresionanţi, cel mai tânăr are 18 ani, cel mai în vârstă 65 de ani, nu se odihnesc, nu se opresc niciodată, sunt foarte implicaţi în a-i respinge pe ruşi afară din ţara lor".

UPDATE SUA au convenit luni cu India o foaie de drum a unei cooperări militaro-industriale, în contextul în care New Delhi vrea să-şi reducă dependenţa de armamentul rus şi al unor tensiuni cu Beijingul, relatează AFP.

UPDATE Rebelii „Corpului voluntarilor ruși”, împreună cu Legiunea „Libertatea Rusiei”, l-au lichidat pe colonelul Andrei Stesev. Potrivit luptătorilor ce se opun regimului de la Kremlin, ocupantul rus a murit într-o luptă cu o armă în mâini, dar mâinile îi erau „până la coate în sânge”.„La ordinul său, el și subalternii săi au terorizat în mod sistematic populația din regiunea Belgorod... Anterior, Stesev a ucis civili în Cecenia, Iugoslavia, Abhazia și pe teritoriul Ucrainei”, a precizat Legiunea, potrivit Ziare.com.

UPDATE Fostul ofițer de informații al armatei britanice Philip Ingram a declarat că prima fază a contraofensivei Ucrainei a început în urmă cu câteva săptămâni. În ea, Kievul a pregătit spațiul de luptă și a atacat nodurile logistice, posturile de comandă și apărarea aeriană ale Rusiei. „Probabil că vedem tranziția la faza a doua, cercetând prima linie în multe zone diferite, dar ținând rușii să ghicească unde vor veni ultimele atacuri majore”, a declarat Ingram pentru Newsweek. „Aceasta este faza de recunoaștere”, a spus el. „Când vor fi confirmate planurile ucrainene privind locațiile optime pentru principalele atacuri, atunci se va trece la următoarea fază”, potrivit Ziare.com.

UPDATE Armata ucraineană susține că a doborât un elicopter militar rus de model Ka-52. Informația nu a fost comentată de Moscova, dar Ministerul rus al Apărării a postat anterior mai multe înregistrări video din operațiune în care astfel de aeronave au fost folosite în timpul invaziei în Ucraina.

UPDATE Deputatul rus Konstantin Zatulin, membru în partidul „Rusia Unită” care-l susține pe Vladimir Putin, a declarat la Moscova că Rusia nu și-a atins obiectivele în timpul războiului împotriva Ucrainei, conform Ukrainskaia Pravda. „Care au fost scopurile noastre, declarate oficial la începutul operațiunii militare? Vă amintiți cu toții: denazificarea, demilitarizarea, neutralitatea Ucrainei și protecția locuitorilor din Republicile Populare Donețk și Lugansk, care au suferit în tot acest timp. La care din aceste elemente am obținut rezultate până în prezent? La niciunul. Mai mult, unele dintre ele au încetat să mai aibă vreo semnificație. De exemplu, „neutralitatea Ucrainei”. Ce rost are să mai facem această cerere? Niciuna. Ucraina nu va fi neutră dacă va continua să existe”, a spus deputatul rus. Zatulin a spus că ar fi fericit dacă Ucraina nu ar exista, dar dacă Federația Rusă vrea ca Ucraina să fie de partea ei, atunci nu poți spune tot timpul că Ucraina și ucrainenii nu există, scrie Ziare.com.

UPDATE Şeful Republicii Cecene, Ramzan Kadyrov, a anunţat că forţele cecene sunt pe deplin pregătite să se protejeze împotriva potenţialelor raiduri în regiunea Belgorod, posibil ca un mijloc de a-şi ţine trupele în afara luptei active în Ucraina, potrivit celei mai recente evaluări a Institutului pentru Studiul Războiului, scrie Mediafax.

UPDATE Un semnal major că puterea lui Vladimir Putin se clatină este reprezentat de revendicările teritoriale ale Belarusului, altădată prietenos cu Federația Rusă.Pe 5 iunie, Alexandru Lukașenko i-a amintit direct lui Putin că în perioada sovietică regiunea Kaliningrad a Federației Ruse moderne era sub controlul Belarusului, notează Ziare.com.

UPDATE Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, s-a deplasat luni în Ucraina, pentru discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski despre viitorul summit NATO, programat în iulie, notează Antena3.

UPDATE Operațiunea secretă ucraineană numită „Cutia Neagră” a cauzat Rusiei daune de 700 de milioane de dolari în perioada aprilie-mai a acestui an, a declarat agenția de informații militare a Kievului, GUR.Se știu puține lucruri despre proiectul misterios, dar GUR a declarat în noiembrie 2022 că este finanțat prin donații și este una dintre numeroasele operațiuni comune lansate de agenția de informații militare alături de fundația Come Back Alive, care sprijină forțele armate ale Ucrainei, notează Ziare.com.

UPDATE Rusia a lansat peste 300 de rachete împotriva Ucrainei în cursul lunii mai, potrivit celui mai recent raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie. Şi atacurile cu drone iraniene au marcat „cea mai intensă utilizare a acestui sistem de arme de către Rusia până în prezent”. „Rusia lansează probabil atât de multe drone în încercarea de a forța Ucraina să se apere cu rachete valoroase și avansate, notează Știripesurse.

UPDATE Ucraina este încă în război, dar se pregătește deja pentru alegeri pe timp de pace și se gândește la cum să se ocupe de „infiltrații” ruși.Oficiali ucraineni au sosit săptămâna trecută la Bruxelles pentru a discuta despre modul de organizare a primelor alegeri postbelice din țară, care vor fi urmărite îndeaproape de UE. Și în acest domeniu există și o mare teamă de interferență a Rusiei, notează Ziare.com. 

UPDATE Contraofensiva ucraineană a început și va dura până în luna septembrie, estimează experta în securitate europeană Iulia Joja. Ea susține că avioanele F-16 nu vor fi folosite la contraofensivă, ci vor ajuta la evitarea „ploii de rachete” trimise de ruși asupra obiectivelor militare și civile, notează Adevărul.

UPDATE Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a pledat, luni, în Brazilia, pentru o poziţie comună împotriva invaziei militare ruse în Ucraina, informează site-ul Tagesschau.de, notează Mediafax.

UPDATE Grupuri de piloţi ucraineni au fost selectaţi pentru a se antrena în Marea Britanie, unde vor învăţa să piloteze avioane de vânătoare moderne, a declarat luni premierul ucrainean Denys Shmyhal, potrivit CNN, citat de news.ro.

UPDATE Volodimir Zelenski, le-a mulţumit celor care luptă în direcţia Bahmut şi care ”ne-au dat vestea pe care o aşteptăm. ”Vedem cât de isteric percepe Rusia fiecare pas pe care îl facem acolo, fiecare poziţie pe care o luăm. Inamicul ştie că Ucraina va câştiga. Ei văd asta. Ei simt asta, graţie loviturilor voastre, soldaţi, şi în special în regiunea Doneţk”, a subliniat el, scrie news.ro.

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 467: Rusia anunță că a respins o ofensivă. ISW: Prima linie a rușilor e spartă. Prigojin: „Rușine”
Război în Ucraina, ziua 466: Tragedie la Dnipro, întâlnire secretă, aerodrom atacat și un nou indiciu înainte de contraofensivă
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției
/VIDEO/ Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"

Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"

23 septembrie 2023, ora 22:35

Iarna nu va încetini contraofensiva ucraineană, iar cea mai mare reușită a Kievului urmează să vină, a declarat pentru CNN generalul care conduce lupta țării de-a lungul liniei sudice a frontului. De asemenea, generalul a spus că el crede că marea realizare a Ucrainei - cea mai mare din această contraofensivă - mai are de așteptat. „Cred că se va întâmpla după Tokmak”, a spus Tarnavski despre această străpungere. „În acest moment, ei se bazează pe adâncimea liniei lor defensive de acolo”, notează HotNews.

Totodată, forțele ucrainene au reușit o străpungere a liniilor defensive ruse în apropiere de localitatea Verbove, a declarat generalul aflat la comanda contraofensivei din sud, relatează CNN. Statul Major al Ucrainei a publicat bilanțul soldaţilor ruşi ucişi în războiul din UcrainaÎntre 24 februarie 2022 şi 23 septembrie 2023, Forţele Armate ale Ucrainei au eliminat aproximativ 275.460 de militari ruşi, dintre care 510 soldaţi în ziua precedentă, informează news.ro.

UPDATE Atacul asupra cartierului general al Flotei Mării Negre a Federației Ruse din Sevastopol a fost o operațiune specială numită „Capcană pentru crabi”, au informat Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei (SSO) La momentul atacului, în clădire avea loc o întâlnire a conducerii Flotei Marinei Ruse de la Marea Neagră. În atacul asupra sediului Flotei Ruse de la Marea Neagră din Sevastopol au murit cel puțin 9 persoane și 16 au fost rănite, printre acestea se numără și generali ruși, susține șeful Direcției de Informații Militare, generalul Kirilo Budanov, scrie Ziare.com.

UPDATE Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat în cadrul unei ședințe privind dezvoltarea zootehniei, că „se gândește cum să reziste” la atacurile cu drone, în condițiile în care Federația Rusă și teritoriile ocupate de Moscova au devenit „ținta” aparatelor de zbor fără pilot, relatează agenția belarusă de presă Belta. „Vedeți cum este bombardată Rusia astăzi? Vedeți, dronele zboară înainte și înapoi. O problemă foarte dificilă pentru noi. Acești wagneriți stau la mine acum și spun tuturor cum merge acest război. Mă gândesc: cum să rezist la asta? Este o variantă așa și așa. Si costă sute de milioane de ruble”, a declarat Aleksandr Lukașenko. Președintele Belarusului a precizat că se gândește și la dezvoltarea sectorului agricol sau zootehnic, dar și la „cum să lupte cu aceste drone”, notează Libertatea.

UPDATE Moscova menţine o comunicare informală cu ţări neprietenoase, a declarat reporterilor reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, relatează TASS, conform news.ro.

UPDATE Evenimentele care au loc în Crimeea, ocupată temporar de Rusia, indică indirect cursul ulterioar al contraofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei, susține șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, într-un interviu pentru The WarZone, notează Ziare.com.

UPDATE Eforturile Rusiei de a certa Ucraina cu partenerii săi din Europa Centrală, inclusiv Polonia, au eșuat, comunică RBK-Ucraina cu referire la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Analiștii spun că loviturile rusești asupra infrastructurii portuare și a infrastructurii cerealiere ucrainene fac parte dintr-o campanie menită să înrăutățească relațiile Ucrainei cu vecinii săi occidentali, inclusiv cu Polonia. Totuși, aceste eforturi nu au succes, deoarece la 22 septembrie, președintele polonez Andrzej Duda a explicat declarația preliminară a Premierului Mateusz Morawiecki potrivit căreia țara lor nu va mai furniza arme Ucrainei. După cum s-a dovedit, a fost vorba doar despre noile arme pe care Polonia le achiziționează pentru apărarea sa. În rest, ei vor rămâne la acordurile preliminare privind livrările de arme. „Revenirea Poloniei la angajamentele asumate față de Ucraina indică faptul potrivit căruia campania rusă nu este atât de reușită așa cum, probabil, își dorește Moscova să fie”, notează ISW, potrivit Libertatea Cuvântului.

UPDATE România blochează, din câte se pare, participarea Austriei la reuniuni ale NATO, transmite sâmbătă agenţia APA. Doi ofiţeri ai armatei austriece aşteaptă de săptămâni acreditarea pe lângă Alianţă. Accesul lor ar fi întârziat de România, care ar fi solicitat un timp de gândire. Conform publicaţiilor austriece ‘Salzburger Nachrichten’ şi ‘Oberösterreichischen Nachrichten’ de sâmbătă, citate de APA, este dat ca sigur că este vorba despre o replică la veto-ul guvernului federal de la Viena faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, notează Cotidianul.

UPDATE Rusia a impus o interdicţie pe termen nedeterminat pentru exporturile de motorină şi benzină în majoritatea ţărilor, o măsură care riscă să perturbe aprovizionarea cu combustibil înainte de iarnă şi ameninţă să agraveze penuria globală, relatează CNBC, citat de news.ro. Într-un decret guvernamental semnat de prim-ministrul Mihail Mishustin, Kremlinul a declarat că va introduce restricţii ”provizorii” pentru exporturile de motorină, pentru a stabiliza preţurile combustibililor pe piaţa internă.

UPDATE Conform televiziunii NBC News, care citează patru oficiali guvernamentali şi unul parlamentar din SUA, preşedintele american Joe Biden i-a promis omologului său ucrainean Volodimir Zelenski rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS, transmite Reuters.

UPDATE Ceasul Apocalipsei semnalează un risc mai mare de sfârșit al omenirii decât acum 70 de ani. Analiștii cred că extinderile riscă să declanșeze o cursă de modernizare a infrastructurii de testare a armelor nucleare într-un moment de neîncredere profundă între SUA și cele două guverne autoritare, deși nu există iminența unui conflict armat real. Potrivit profesorului Jeffrey Lewis, consecințele acestui fapt sunt că „cheltuim sume uriașe de bani, deși nu devenim mai siguri". Declarațiile  lui Lewis au fost făcute după ce un important grup de supraveghere nucleară, Bulletin of the Atomic Scientists, a reglat la începutul acestui an ceasul său emblematic Doomsday Clock (Ceasul Judecății de Apoi sau Ceasul Apocalipsei, care măsoară cât de aproape este lumea de autodistrugere), la 90 de secunde până la miezul nopții, cea mai precară setare a ceasului de la înființarea sa în 1947. Evaluarea s-a făcut în contextul războiul din Ucraina și a posibilității ridicate ca acest conflict să scape de sub controlul. Practic, Ceasul Apocalipsei semnalează acum un risc mai mare cu privire la sfârșitul omenirii decât în 1953, când atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au efectuat teste la suprafață cu arme nucleare, potrivit CNN, citat de Adevărul.

UPDATE Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte 15 au fost rănite, între care un copil, vineri, într-un atac al forțelor ruse care a vizat orașul Kremenciuk, centrul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional pe Telegram, relatează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE ONU a denunţat reprimarea sistematică a societăţii civile din Belarus, unde mii de persoane sunt în închisoare pentru acuzaţii inventate, existând, de asemenea, informaţii despre tortură şi decese în arest, transmite AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Armata elveţiană şi-a vândut în perioada scursă de la jumătatea anilor '90 circa 1.800 din cele aproximativ 8.000 de buncăre construite de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până la încheierea Războiului Rece, dar a decis acum să înceteze această practică în urma războiului din Ucraina, notează Adevărul.

UPDATE Doi din cei cinci britanici eliberați anul trecut au povestit provocările prin care trec pentru a-și reconstrui viața după ce au fost torturați în timpul captivității de către „sălbaticii” ruși ca fiind mai rău decât cel al militanților ISIS, scrie The Times.

UPDATE Grupul de trupe ruse „Nipru” de pe direcția Herson a distrus arme și echipamente militare străine furnizate Forțelor Armate ale Ucrainei folosind obuziere Msta-B, potrivit Ministerului rus al Apărării, scrie TASS.

UPDATE Spionii ruşi folosesc hackeri pentru a viza sistemele informatice ale agenţiilor de aplicare a legii din Ucraina, folosite ca mijloace de a identifica şi obţine dovezi legate de presupusele crime de război ale ruşilor din timpul invaziei, notează Mediafax.

UPDATE Patru explozii au avut loc în orașul ucrainean Nipru, momentan nu se știu detalii referitoare la pagube sau posibile victime, dar a fost activată alerta de apărare aeriană, scrie TASS, citată de Adevărul.

UPDATE Președintele României, Klaus Iohannis, a calificat drept o problemă doborârea dronelor rusești pe teritoriul țării sale în timpul atacurilor armatei ruse asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre. El a făcut această declarație la Forumul de la Universitatea Columbia din New York, relatează Agerpres.

UPDATE Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat 63 de sancţiuni împotriva persoanelor fizice şi juridice ruse în timpul vizitei preşedintelui ucrainean Volodymyr Zelensky în Canada, a informat publicaţia de ştiri European Pravda, potrivit Mediafax.

UPDATE Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, i-a transmis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să nu-i mai „insulte” pe polonezi, menţinând o retorică dură la adresa Kievului după ce preşedintele polonez a încercat să dezamorseze o dispută privind importurile de cereale, relatează Reuters.

UPDATE Premierul român, Marcel Ciolacu, va efectua o vizită de lucru la Kiev pentru a finaliza negocierile privind importurile de cereale ucrainene. Declarația șefului guvernului român este citată de Digi24 și preluată de RBK-Ucraina.  „Voi face o deplasare cu mai mulți miniștri la Kiev. Acolo, cred că vom finaliza toate negocierile privind exporturile către România”, a anunțat Ciolacu.

Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
Război în Ucraina, ziua 575: Stare de urgență prelungită în Moldova, atacuri masive și problemă reală! ONU: "Lumea se destramă"
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram