O suprafață de mărimea municipiului Chișinău a fost inundată după distrugerea barajului din Ucraina. Cel puțin așa arată datele comparative dintre zona din Ucraina unde s-a revărsat apa și suprafața totală a capitalei Republicii Moldova.

Chișinăul cu tot cu suburbii are suprafața de 572 km2, în timp ce, potrivit oficialilor ucraineni, potopul provocat în Herson a acoperit 600 km2. Astfel, 32% din suprafața inundată se află în partea controlată de ucraineni, iar 68% în partea ocupată de militarii ruși.
Apa revărsată din lacul de acumulare ar fi fost destulă pentru a acoperi total suprafața altor capitale europene ca: Budapesta, Varșovia, Bratislava sau Minsk, potrivit unui infografic prezentat de presa din Ucraina.

TV8.md reamintește că oficialii de la Kiev și cei de la Moscova se acuză reciproc de catastrofa ecologică. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia încă de marţi de minarea şi aruncarea în aer a barajului, cu scopul de a opri o contraofensivă ucraineană. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a denunțat miercuri „un act barbar” şi l-a atribuit Kievului.
Barajul, înalt de 30 de metri și lung de 3,2 kilometri, a fost construit în 1956 pe râul Nipru, fiind parte a centralei hidroelectrice Kahovka. O reconstruire ar putea dura cel puţin cinci ani şi ar costa 1 miliard de euro, estimează directorul operatorului barajului, Igor Sîrota.




























































