Doliu la Hollywood după moartea celebrului Chuck Norris. Pe Walk of Fame, la steaua campionul de arte marțiale, în semn de omagiu, localnicii și turiștii au adus flori. Actorul și luptătorul Chuck Norris are milioane de fani în toată lumea, de la oameni simpli inspirați de filmele lui de acțiune și până la președintele american.
Donald Trump, președintele SUA: „A fost un tip grozav. A fost un om foarte bun și dur. Nu voiai să te bați cu el, îți pot spune. A fost un tip dur, grozav, cu... și a fost un mare susținător. Uau. Păcat. Spune-i familiei sale, tot respectul. Un om grozav.”
Azi dimineață zeci de turiști și localnici au mers pe Hollywood Walk of Fame la steaua lui Chuck Norris pentru a-i aduce un omagiu celebrului actor.
„Am fost devastat. Am fost șocat. Conduceam încoace, în drum spre Hollywood. Nu-mi venea să cred. Am auzit. Am fost în stare de șoc. Este o zi foarte tristă în întreaga lume, la Hollywood și pentru artele marțiale. El a fost eroul, un fel de erou american.”
„Am auzit doar despre asta și a fost destul de trist. Îl cunosc. A fost o figură emblematică. Tatăl meu vorbea despre el tot timpul. Este destul de trist că a murit.”
„Pentru americani ca noi, el era mai cu picioarele pe pământ. Era mai serios în ceea ce privește cariera, viața. Practic... Am crescut cu Chuck Norris pentru că era mai mult ca o figură paternă pentru noi. Îți spunea ce e greșit, ce e bine, ce să nu faci, ce să faci și se lupta cu toată lumea.”
Actorul Chuck Norris a decedat la vârsta de 86 de ani. Campionul de arte marțiale a fost internat joi într-un spital din Hawaii, iar familia sa a emis un comunicat prin care anunță că acesta a murit ieri dimineață. Chuck Norris a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale cinematografiei de acțiune. După serviciul în Forțele Aeriene ale Statelor Unite, acsta a ajuns expert renumit în arte marțiale, fondând propria școală. A devenit celebru în anii '70 și '80 cu filme de acțiune, remarcându-se prin participarea sa în „The Way of the Dragon” alături de Bruce Lee, într-una dintre cele mai memorabile scene de luptă din istoria cinematografiei.