Ucraina a anunţat luni o creştere a numărului de victime ale inundaţiilor din cauza distrugerii barajui de pe râul Nipru, săptămâna trecută, fiind înregistraţi zece morţi şi 41 de dispăruţi în regiunea Herson, relatează AFP și Agerpres.
„Am înregistrat zece morţi la Herson şi regiunea sa... Avem şi 41 de dispăruţi”, a anunţat ministrul de Interne ucrainean, Igor Klymenko, pe reţeaua de socializare Telegram.
Un imens baraj construit în perioada sovietică din zona controlată de ruși în sudul Ucrainei a fost distrus marți. Atât Ucraina, cât și Federația Rusă se acuză reciproc de distrugere.
Agențiile ruse de presă au spus că barajul, controlat de forțele Moscovei, a fost distrus de bombardamente în timp ce un oficial instalat de Rusia a afirmat că a fost un atac terorist – exprimare folosită deseori pentru a acuza Ucraina de un atac.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a catalogat deja spargerea barajului de la Kahovka drept o „catastrofă ecologică”.
Barajul, cu o înălțime de 30 de metri și o lungime de 3,2 km, a fost construit în 1956 pe râul Nipru, ca parte a centralei hidroelectrice Kakhovka.
Barajul alimentează cu apă și peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, și centrala nucleară Zaporojie, aflată de asemenea sub control rusesc.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa se află la 150 de kilometri de baraj și folosește apa din lacul de acumulare pentru răcirea reactoarelor.




































