Un bătrân de 82 de ani din satul Hoginești, raionul Călărași, a rămas fără 8000 de lei, după ce ar fi fost înșelat de un individ.
Potrivit Poliției, suspectul de 41 de ani din municipiul Chișinău s-a dat drept reprezentant al unei instituții medicale și, prin înșelăciune și abuz de încredere, i-ar fi propus victimei plapume și perne ortopedice destinate persoanelor cu dizabilități, pentru care ar fi achitat 8000 de lei, însă valoarea reală a acestora nu ajunge nici până la 2000 de lei.
Cazul a avut loc la începutul lunii iunie, iar ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Călărași, suspectul a fost identificat. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru cazuri similare.
Bărbatul este cercetat penal pentru escrocherie, iar conform legislației în vigoare riscă amendă de la 27 500 la 50 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau închisoare până la 3 ani.