Peste 100 de oameni care se întorceau de la o nuntă au murit în Nigeria, după ce barca în care erau s-a scufundat într-un râu, au anunţat poliţia şi autorităţile locale, scrie Digi24.
Printre victime sunt femei și copii. Ambarcațiunea transporta oamenii către statul Kwara din statul Niger (vest) când s-a produs accidentul, au indicat poliţia locală şi biroul guvernatorului statului, care nu au precizat cauzele naufragiului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 3 noaptea. Din câte se știe până acum, majoritatea pasagerilor nu purtau veste de salvare.
„Până în prezent am numărat 103 morţi. Peste 100 de persoane au fost salvate", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei statului Kwara, Okasanmi Ajayi.
„Cercetările sunt în curs de desfăşurare, ceea ce înseamnă că bilanţul s-ar putea înrăutăţi”, a adăugat el. Victimele se întorceau din districtul Patigi, în statul Kwara, după ce au participat la o nuntă în statul Niger, potrivit biroului guvernatorului statului Kwara.




































