Deputații ruși au votat în prima lectură o lege care interzice schimbarea sexului atât în mod chirurgical, cât și la starea civilă. Excepție vor servi doar cazurile de ”anomalii congenitale” la copii în formarea organelor genitale. Chiar și așa aceste intervenții vor avea nevoie de aprobare la nivel de comisie guvernamentală.
Potrivit presei ruse, proiectul a fost propus spre examinare în luna mai de către un grup de deputați din cele cinci fracțiuni parlamentare. Documentul a fost susținut de 365 de deputați din 450. Deputații consideră că astfel, se vor păstra valorile tradiționale.
Apărătorii drepturilor omului spun însă, că această decizie va duce la creșterea numărului persoanelor cu dereglări psihice și respectiv la creșterea numărului tentativelor de suicid. În același timp, va înflori piața neagră a serviciilor medicale de schimbare a sexului.
Anterior, Duma de Stat a Rusiei a mai votat un proiect, prevederile căruia deja sunt aplicate pe teritoriul Rusiei. Acesta interzice așa-numita propagandă a minorităților sexuale.




































