Ofițerii vamali de pe Aeroportul din Viena au descoperit 87 de reptile în bagajele unui pasager care venea din capitala Etiopiei, Addis Abeba, scrie agerpres.ro cu referire la DPA. Pasagerul avea în bagaj 85 de șopârle gecko, doi șerpi și doi scorpioni, cu o valoare totală pe piață de 47.000 de euro, conform unui comunicat al Ministerului austriac de Finanțe.
Pasagerul în vârstă de 50 de ani a încercat să folosească ieșirea pentru pasageri care nu au bunuri de declarat la intrarea în Austria, dar a fost abordat de vameși care i-au verificat bagajele. Șocați, aceștia au descoperit acest număr inimaginabil de reptile în trei cutii.
Animalele nu fac parte din specii protejate de lege, așa că au fost trimise la Grădina din Zoologică Schönbrunn.
Bărbatul a încercat să le explice vameșilor că aceste animale nu au nicio importanță pentru el și că a achiziționat șopârlele gecko doar pentru a-și hrăni șerpii.




































