Șefa statului, Maia Sandu, a promulgat Legea cu privire la stagiile plătite în serviciul public. Președinta a subliniat că instituțiile publice au șansa să beneficieze de entuziasmul și energia stagiarilor, dar și are speranța că prin astfel de măsuri mai mulți tineri vor fi motivați să rămână în Republica Moldova.
„Am promulgat Legea cu privire la stagiile plătite în serviciul public. Tinerii între 18 și 29 de ani care își doresc să lucreze cot la cot cu funcționarii publici și să învețe din experiența lor vor fi acum și mai motivați să o facă. La rândul nostru, avem șansa să beneficiem de entuziasmul și energia stagiarilor. Dragi tinere și tineri, vă invităm să participați la concurs pentru a lucra în echipele noastre de la Președinție, Parlament, Guvern, Cancelaria de Stat, alte autorități publice.
În instituțiile statului se întâmplă multe lucruri interesante din care puteți învăța. Acum că procesul de aderare la UE a devenit unul real, avem nevoie, mai mult ca oricând, de energia și implicarea tinerilor.
Oricare ar fi instituția pe care o alegeți, sper că veți avea parte de o experiență utilă pentru dezvoltarea voastră profesională. Noi, la rândul nostru, sperăm să convingem cât mai mulți tineri să rămână acasă, să vină să lucreze în instituțiile statului, să construim împreună Moldova europeană”, a scris președinta pe Facebook.
Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, vor beneficia de programe plătite de stagii în sectorul public. Potrivit autorilor proiectului, legea va oferi toate garanțiile necesare pentru ca tinerii să poată desfășura un stagiu de practică calitativ, precum existența unui contract de stagiu, luarea în considerare a perioadei de stagiu la calcularea vechimii în muncă, similar prevederilor referitoare la voluntariat, mentorat și ghidarea stagiarilor.
Documentul prevede introducerea în legislația națională a mecanismului de organizare și desfășurare a programului de stagii în sectorul public pentru tinerii de la 18 la 29 de ani, în vederea facilitării tranziției acestora de la sistemul de învățământ la piața muncii.
Programele de stagii se vor desfășura în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Președinției, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților subordonate acestora.
Selectarea stagiarilor se va realiza în baza unui concurs. La finalizarea programului de stagii, tinerii, la propunerea autorității publice în cadrul căreia și-au desfășurat stagiul, vor putea fi încadrați într-o funcție publică de execuție, fără organizarea unui concurs și fără instituirea unei perioade de probe.
Stagiarii vor putea fi numiți în funcția publică cu respectarea unor condiții, și anume: deținerea studiilor superioare, realizarea stagiului de practică complet de 720 de ore, obținerea calificativului „foarte bine” la evaluarea activității. De asemenea, numirea în funcția publică va fi la propunerea autorității-gazdă, iar funcția publică de execuție va fi fără grad profesional.
Programul de stagiu se va desfășura pe parcursul a șase luni consecutive, perioadă în care stagiarii vor beneficia de o bursă în valoare de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și va fi acordată proporțional timpului de stagiu efectiv desfășurat. Numărul de locuri pentru desfășurarea stagiilor de practică va fi stabilit anual de către autoritățile publice.




































