Patru bărbați au fost trimiși în judecată pentru că ar fi răpit și amenințat cu moartea un bărbat, care anterior fusese parte vătămată în dosarul „Machena”. Bărbatul răpit depusese mărturii în calitate de victimă în dosarul penal care l-a condamnat pe hoțul în lege „Machena” la o pedeapsă de 19 ani de închisoare, inclusiv pentru înființarea unei organizații criminale.
Conform declarațiilor din dosar, cei patru indivizi au comis această faptă pentru a-și demonstra potențialul și pentru a atrage atenția asupra lor în fața hoțului în lege „Machena”. Bărbatul răpit a fost ales din motivele că acesta
Pentru a-și atinge scopul, cei trei dintre cei patru indivizi din Chișinău, cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani, l-ar fi răpit pe bărbatul de 36 de ani direct din parcarea unui spital raional din Rezina. Fapta ar fi avut loc într-o duminică din luna decembrie a anului 2022, aproape de miezul nopții.
Aceștia l-ar fi agresat fizic pe victimă și l-ar fi amenințat, determinându-l să urce în mașina care urma să-l transporte la Chișinău. În timpul călătoriei, aceștia l-ar fi amenințat cu moartea, cu un pistol-mitralieră.
După ce au ajuns în Capitală, aceștia l-au prezentat pe bărbat liderului grupului criminal organizat, care îi aștepta într-un local din centrul orașului. Ulterior, în timp ce trei dintre învinuiți au intrat în local pentru a consuma alcool, bărbatul răpit a rămas în mașină doar cu șoferul și a reușit să scape, alertând autoritățile.
În urma perchezițiilor și reținerii celor patru indivizi, procurorii PCCOCS au solicitat și obținut arestarea lor. Potrivit Codului Penal, cei patru riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani pentru acuzațiile de răpire și amenințare cu omor. Cu toate acestea, până la pronunțarea unei sentințe finale, cei patru beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.




































