Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, se redeschide miercuri, începând cu ora 8:00, pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7:00 - 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă, precizează sursa citată, citată de Agerpres.
„De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercaţi să hrăniţi urşii, chiar dacă vă aflaţi în autovehicul, şi să nu faceţi gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale acestora”, se mai arată în comunicat.
Transfăgărășanul este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș.
Traseul, unul dintre simbolurile turistice ale României pe tot globul, a fost inclus de o agenţie de presă din Grecia în Top 10 al celor mai frumoase şi spectaculoase drumuri de pe planetă.
În top, în afară de Transfăgărăşan, au mai fost incluse drumuri spectaculoase din Norvegia, India, S.U.A., Italia, Islanda, Argentina, Pakistan, Noua Zeelandă şi Africa de Sud.




































