Fostul președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Victor Pușcaș a activat ca jurist, politician, demnitar de stat, doctor în drept, cercetător științific. Totodată, a fost unul dintre autorii Constituției și unul din semnatarii Declarației de Independență.
„Un om de o însemnătate deosebită în viața noastră, un om mare pentru statul nostru, un om - epocă - tatăl, bunelul, străbunelul nostru iubit. Bunelul nostru a fost un exemplu de onoare, înțelepciune, bunătate, generozitate și iubire necondiționată. A fost cel ce a învățat familia noastră, împreună cu bunica, să ne iubim unii pe alții și să ne susținem în toate.
Pe lângă faptul că a fost un bunic extraordinar, soț, părinte, și străbunic, Pușcaș a fost un om respectat și admirat de toți cei care l-au cunoscut. Mii de cetățeni, studenți, masteranzi și colegi au avut de învățat de la el. El a lăsat o amprentă puternică și semnificativă în țara noastră, Republica Moldova, precum și pentru sistemul judecătoresc”, se arată într-un necrolog, publicat pe Facebook.
Victor Pușcaș va fi înmormântat sâmbătă, 24 iunie.




































