Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii de locuințe sociale vor fi extinse. Parlamentul a susținut vineri, 23 iunie, în prima lectură, inițiativa legislativă a Guvernului. Astfel, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor avea ocazia să ofere locuințe sociale funcționarilor publici, a căror situație financiară nu le permite să achiziționeze o locuință sau închirierea unui loc de trai.
Totodată, conceptul de „minim de existență” va fi înlocuit cu cel de „salariu minim pe țară”, drept unul dintre criteriile de eligibilitate.
„Prin această modificare, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor avea posibilitatea să ofere locuințe funcționarilor publici din zonele critice și să suplinească posturile vacante, contribuind la dezvoltarea regiunilor”, argumentează autorii proiectului.
Concomitent, în proiect se conțin și unele recomandări ale Curții de Conturi, care a realizat un audit al conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile în anii precedenți.
„Aceste propuneri se referă la condițiile speciale de reziliere a contractului de locațiune, inclusiv în cazul identificării prezentării datelor eronate sau reinformării APL despre modificarea condițiilor care au servit temei pentru acordarea locuinței sociale”, se notează în proiect.
Potrivit informațiilor prezentate de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, în cadrul celor două faze de implementare a proiectului de construire a locuințelor sociale, au fost asigurate cu locuințe 3500 de persoane din categoriile social vulnerabile.
„Pentru etapa a treia care va demara în curând ne propunem ca lista acestor beneficiari să fie suplinită cu alte 3800 de persoane”, a menționat ministra.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la locuințe va fi supus votului în cea de-a doua lectură.




































