Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a cerut Comitetului Olimpic Internațional (CIO) să mențină poziția exprimată în 2022 și să interzică participarea sportivilor ruși și belarusi la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris „atâta timp cât războiul de agresiune al Rusiei continuă”.
În prezent, CIO ia în considerare posibilitatea de a permite sportivilor cu pașaport rus sau belarus să concureze la Paris ca „atleti neutri” și este de așteptat să ia o decizie în curând.
Adoptând o rezoluție bazată pe un raport al Lindei Hofstad Helleland, deputată din Norvegia, Adunarea a declarat că orice participare în contextul actual este „de neconceput și va fi folosită cu siguranță ca instrument de propagandă și ar împiedica de facto alți sportivi – nu în ultimul rând cele ucrainene – de la participare”, este menționat într-un comunicat al APCE.
APCE notează că efortul CIO de a stabili un set de criterii care să permită acestor atleți să participe în calitate de concurenți neutri, individuali „nu pot oferi garanțiile necesare și nu vor constitui un răspuns demn de valorile umane și ale păcii consacrate în Carta Olimpică”, au spus parlamentarii.
„Argumentele pentru a permite participarea acestora pe motive de neutralitate, independență a sportului și nediscriminare nu au suficientă greutate în fața imperativului de a condamna atrocitățile comise și de a demonstra sprijinul complet și neclintit al comunității internaționale pentru Ucraina, în timp ce atacul continuă”, notează APCE.
Parlamentarii au subliniat că sportivii de elită ruși și belarusi primeau salarii de stat și făceau adesea parte din echipele sportive militare.
„Pare imposibil ca ei să-și demonstreze neutralitatea și distanța față de aceste regimuri, cu atât mai puțin să facă vreo declarație împotriva războiului”, au adăugat ei. Cei care fac acest lucru „s-ar pune într-o situație periculoasă”.
În luna martie curent, CIO a recomandat reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi „cu titlu individual”, cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina, scrie AFP și Digi24.
Însă Consiliul executiv al CIO va decide, „la momentul oportun”, cu privire la posibila lor participare la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, Olimpiadă pe care Ucraina, Polonia şi ţările baltice ameninţă să o boicoteze în cazul prezenţei Rusiei, a spus preşedintele CIO, Thomas Bach, în timpul unei conferinţe de presă.
CIO a recomandat excluderea sportivilor din Rusia şi Belarus în martie 2022, după invazia din Ucraina, dar la începutul anului a dezvăluit un plan de reintegrare a sportivilor din aceste ţări în competiţiile internaţionale pentru a putea obţine calificarea la JO 2024 de la Paris.




































