Jurnaliștii TV8, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, au fost distinși cu „Ordinul de Onoare” de președinta Maia Sandu. Aceștia au fost decorați pentru abordarea complexă, veridică și profundă a dramei umane în realizarea filmului documentar „Drumul Războiului. Irpin”, precum și pentru curaj, echidistanță și perseverență în domeniul jurnalismului de război.
„În semn de înaltă apreciere a integrității și dăruirii profesionale, am oferit Ordinul de Onoare Vioricăi Tătaru și lui Andrei Captarenco, jurnaliști-documentariști de un mare curaj, dedicație și perseverență.
Riscându-și sănătatea și viețile, au considerat că e de datoria lor profesională și umană de a se afla, chiar din primele zile ale războiului din Ucraina, în epicentrul evenimentelor, pentru a ne putea relata, zi de zi, informații veridice despre atrocitățile comise de armata rusă împotriva poporului ucrainean. Au parcurs sute de kilometri în preajma liniei frontului, au vorbit cu oamenii năpăstuiți de război, au trăit alături de ei”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a remarcat că prin intermediul documentarului „Drumul Războiului. Irpin”, Viorica și Andrei au arătat ororile războiului din Ucraina, dar și curajul ucrainenilor, încrederea lor că totul va fi bine.
„După un an de aflare în zonele fierbinți, prin filmul „Drumul Războiului. Irpin”, Viorica și Andrei au venit cu o vie și cutremurătoare mărturie a crimelor care se întâmplă și în ziua de azi în Ucraina, dar și cu o emoționantă mărturie a curajului, a căldurii umane, a capacității ucrainenilor de a-și trăi viața, încrederea în biruința binelui și iubirea chiar și sub vuietul rachetelor”, a afirmat președinta.
„Mă bucur că acest film va fi demonstrat, în perioada imediat următoare, în multe localități din țara noastră. Adevărul trebuie să fie mai puternic decât dezinformarea și trebuie să contribuim cu toții la propagarea lui”, a punctat Maia Sandu.
Jurnaliștii au venit cu un mesaj de mulțumire.
„Suntem onorați de aprecierea președintei Maia Sandu, ea însăși fiind un exemplu de rezistență în fața dezinformării și a propagandei războiului. Ne-am alăturat și noi acestei lupte, am pus umărul, făcându-ne munca onest, cu speranța că, fiind uniți, vom rezista cu toții acestei agresiuni”, au spus Viorica și Andrei.
TV8.md reamintește că jurnaliștii TV8, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, s-au aflat în Ucraina încă din primele zile ale războiului. Au străbătut mii de kilometri, au înregistrat sute de ore de material video și s-au întâlnit cu oameni care au devenit, între timp, adevărați eroi.
În „Drumul războiului: Irpin”, aceștia aduc în prim-plan poveștile oamenilor care înfruntă cu un curaj supraomenesc ororile războiului și care trăiesc într-o realitate dură, unde fiecare clipă este o luptă pentru supraviețuire.
Procesul de filmare a documentarului „Drumul Războiului: Irpin” a fost un efort intens și dedicat al jurnaliștilor Viorica Tătaru și Andrei Captarenco. Aceștia au început filmările în luna aprilie 2022 și au înregistrat imagini timp de aproape un an.
Scopul lor a fost de a captura povestea eroilor filmului, Sașa și Marina, în diferite momente ale vieții lor, și de a documenta schimbările care au avut loc atât în viața lor, cât și în întreaga națiune ucraineană pe durata războiului cumplit. Pentru aceasta, cei doi au vizitat orașul Irpin de 14 ori.
Viorica Tătaru și Andrei Captarenco au fost desemnați printre cei mai buni jurnaliști ai anului 2023. Colegii noștri au fost premiați pentru cea mai bună reflectare în presă a războiului din Ucraina.
Cei doi au mai fost apreciați pentru curaj civic de Casa Regală din România, o premieră pentru Republica Moldova.
Viorica și Andrei sunt și deținătorii „Premiului Tudor Iașcenco” 2022, oferit de Asociația Presei Independente pentru curaj și demnitate în exercitarea misiunii de jurnalist.
Documentarul pe care l-au lansat, „Drumul războiului: Irpin”, a ajuns la Festivalul Internațional de Film și Producție Audiovizuală de la Roma, concurând pentru titlul de cea mai așteptată producție europeană, alături de alte cinci filme realizate pe continent.































































