Șapte persoane din Hîncești au fost înșelate, după ce li s-a promis lemne de foc de circa 100.000 de lei. Schema era pusă în aplicare de doi deținuți de la Leova, în vârstă de 23 și 36 de ani, care își ispășesc pedepse pentru infracțiuni de omor și viol, fiind în penitenciar de circa cinci ani.
Potrivit PCCOCS, aceștia și-au pus în aplicare schema în octombrie-noiembrie 2022, cu ajutorul altor persoane din afara penitenciarului, cu privire la care investigațiile penale continuă. Mai exact, aceștia publicau pe internet anunțuri cu prețuri atractive de 1.100 de lei. Ulterior, clienții purtau discuții cu pretinșii vânzători din penitenciar și le transferau banii pe conturile complicilor, prin folosirea terminalelor de plată publice din magazine sau alte locații.
Astfel, odată ce intrau în posesia banilor, deținuții își cumpărau cu ajutorul altor persoane de mâncare, țigări și dispozitive de comunicare, interzise în penitenciar.
În penitenciarul din Leova au avut loc patru percheziții. Prin urmare, la cei doi deținuți au fost depistate și ridicate mai multe obiecte interzise: dispozitive de stocare a informației, precum și înscrisuri de ciornă.
În continuare se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și identificarea victimelor care au avut de suferit în urma acestei escrocherii.




































