După mai bine de un an de atrocități ruse comise în Ucraina, în țara noastră mai există mulți cetățeni care își doresc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică. Dacă s-ar organiza un referendum, pentru Uniunea Vamală ar vota 27 la sută dintre moldoveni. Ce-i drept, numărul adepților integrării europene este de două ori mai mare, arată un sondaj, realizat din fonduri europene, de CBS Research, la comanda comunității Watch Dog.
Sondajul prezentat de WatchDog arată că societatea noastră este încă destul de polarizată în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la Uniunea Economică Euroasiatică. Deși majoritatea populației susține parcursul european al țării noastre, este destul de mare și numărul susținătorilor Uniunii Vamale.
La întrebarea dacă ar fi să aleagă, în cadrul unui referendum, între aderarea la Uniunea Europeană și aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică, peste 53 la sută din respondenți au votat pentru aderarea la UE, iar 27% susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Aproape 10% sunt indeciși, iar 7,9% din respondenți nu ar participa la referendum.
Sondajul mai arată evoluția preferințelor în rândul respondenților, monitorizate în lunile Ianuarie, martie și iunie. Dacă numărul celor care pledează pentru UE rămâne constant, rata celor atrași de Uniunea Europeană a crescut semnificativ, de la 21,6% în luna martie- la 27,2% în iunie.
Expertul WatchDog, Valeriu Pașa, susține că numărul adepților blocului din est este cauzată, în mare parte, de fenomenul dezinformării, care vine din parte formatorilor de opinie pro-ruși.
„Cu siguranță este rezultatul influenței informaționale pe care o au sursele propuse sau cele rusești în Republica Moldova pentru că aceste surse, inclusiv politicieni, formatori de opinie, mass-media care se ocupă de dimineață până seara de discreditarea ideei europene și a integrării europene a Republicii Moldova și promovează o imagine falsă pozitivă a federației ruse”, a declarat expertul WatchDog, Valeriu Pașa.
Sondajul a fost realizat de compania CBS Research, la comanda comunității WatchDog, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Studiul a fost efectuat în perioada 10 - 19 iunie, pe un eșantion de 1 mie 121 de respondenți și are o marjă de eroare de +/-3,0%.




































