Scenariu regizat, dar și o luptă între clanuri. Așa cataloghează unii lideri de partide din Moldova rebeliunea recentă a lui Evghenii Prigojin.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Freedom de la TV8.
„Niciodată în Rusia nu s-au schimbat lucrurile pe cale democratică. Probabil a fost o operațiune specială gândită tot de serviciile secrete rusești, ca să vadă câtă lume așteaptă o revoltă în masă și un război civil, să vadă dacă există cu adevărat teren propice. Societatea, chiar dacă tace în Rusia, nu susține războiul și politica imperialistă a lui Putin. Au testat societatea prin intermediul bucătarului lui Putin. Probabil au înțeles că o armată cu 10-15 mii de soldați poate ajunge până la Moscova și n-are cine să-i oprească”, a declarat președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc.
O părere similară are și vicepreședintele Partidului Social Democrat European, Vadim Brânzaniuc.
„Cu siguranță a fost o acțiune realizată cu susținerea anumitor structuri ale statului rus. Fie că a fost o testare a mișcării politice sau a armatei, acesta este un motiv de bucurie pentru toată lumea. S-a văzut că regele este gol pe interior. Dacă să analizăm cum au derulat lucrurile, ne dăm seama că e un scenariu regizat. Cert este că în urma rebeliunii, regimul lui Putin și-a pierdut din credibilitate atât pe intern, cât și pe extern”, a subliniat Brânzaniuc.
Pe de altă parte, președintele Partidului Puterea Oamenilor, Ruslan Codreanu, consideră că acțiunile lui Prigojin sunt, de fapt, o încercare de a demonstra că acesta are voce în Rusia.
„Eu nu cred că acțiunea a fost organizată de serviciile secrete rusești. Eu mai degrabă cred că există o luptă mare între clanuri din jurul lui Putin. Și bucătarul lui Putin, care a fost crescut de acesta, a vrut să arate că și el are voce. A vrut să-și arate colții. Să arate că uite eu cu câteva mii de soldați pot să vă arăt unde este armata voastră măreață. Dar cum să se bucure cetățenii noștri că un monstru a vrut să detroneze un alt monstru”, a menționat Codreanu.




































