Franţa a efectuat primul test de zbor al unui planor hipersonic, o armă cu o traiectorie imprevizibilă capabilă să atingă o viteză de peste Mach 5, adică peste 6.000 de kilometri pe oră, declară surse familiare cu situația, relatează AFP și News.ro, citate de Hotnews.
Franţa speră ca planorul V-MAX să o introducă în clubul foarte restrâns al ţărilor care dispun de arme hipersonice ce permit, cu ajutorul vitezei şi manevrabilităţii, eludarea sistemelor de apărare antiaeriană inamice.
Războiul din Ucraina a arătat însă că nici aceste arme nu sunt infailibile și că în anumite situații sistemele de apărare pot avea succes în fața lor.
Planorul francez ar fi fost lansat luni seara dintr-o rachetă-sondă trasă de la Centrul de Testări din Landes al Direcţiei Generale a Armamentului (DGA).
Franţa a emis o nouă notificare de avertisment navigaţiei maritime şi aeriene, care acoperă un coridor de aproximativ 2.000 de kilometri, valabilă pentru perioada 26-30 iunie.




































