Copilul de 7 ani, care a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din Cupcini, raionul Edineț, este transportat la Bălți. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, potrivit căreia băiatul se află, în continuare, în stare gravă, dar stabilă.
„Reanimobilul cu micuțul, asistat de o echipă de specialiști din Chișinău s-a pornit spre Bălți”, a scris Nemerenco, pe Facebook.
Ministra a mai precizat că micuțul nu poate fi transportat pe cale aeriană, la moment, din cauza traumelor pulmonare și riscul unei oxigenări insuficiente.
„S-a decis transportarea cu reanimobil în două etape, cu oprire și acțiuni de stabilizare în Spitalul Clinic Bălți și ulterior transfer la Chișinău. Mai devreme, nu a fost posibilă transportarea din cauza manevrelor medicale de stabilizare, inclusiv resuscitare”.
TV8.md reamintește că băiatul de 7 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din Cupcini, raionul Edineț, în seara de miercuri, 28 iunie. În cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că geamul apartamentului era deschis, băiatul jucându-se a urcat pe pervaz și sprijinindu-se de plasă a căzut în gol. Copilul împreună cu mama au fost transportați la spital, iar medicii fac tot posibilul să salveze viața minorului. Pe caz, a fost inițiată o anchetă.
În context, Poliția a venit cu recomandări pentru părinți:
- supravegheați copiii în permanență, în special dacă locuiți la bloc;
- dacă nu sunteți lângă copil, chiar și pentru câteva clipe, închideți toate geamurile;
- explicați minorilor despre acest pericol de la cea mai fragedă vârstă;
- fiți atenți la plasele pentru insecte, copiii se bazează pe ele și CAD;
- nu plasați mobilierul lângă geamuri, pentru a exclude accesul direct la pervaz;
- blocați ferestrele și mânerele cu utilaje speciale.




































