Încă patru candidați au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting pentru funcția de membru în Consiliul Superior la Procurorilor (CSP). Este vorba despre Mariana Cherpec, Iuri Lealin, Olesea Vîrlan și Elena Roșior. Potrivit Comisiei, cei patru corespund criteriilor de integritate și promovează evaluarea.
Aceștia urmează să notifice Comisia dacă se opun sau nu publicării în 48 de ore de la primirea deciziei, potrivit Legii nr. 26/2022.
Deciziile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de 5 zile din data recepționării, în temeiul prevederilor aceleiași legi.
Mariana Cherpec, procuroră în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Principal, și Iuri Lealin, procuror în cadrul Procuraturii Generale, au fost audiați de Comisia Pre-Vetting în cadrul primei runde de audieri, pentru a deveni eligibili pentru o funcție de membru în principalul organul de autoadministrare a procurorilor.
Candidatele Olesea Vîrlan, adjunctă interimară a procurorului-șef al Procuraturii raionului Ialoveni, și Elena Roșior, adjunctă a procurorului-șef al Procuraturii raionului Anenii Noi, au fost audiate în runda a două de interviuri publice. Audierile s-au axat pe subiecte de integritate financiară și etică.
Din totalul de 18 candidați, înscriși în concursul de ocupare a funcției de membru în CSP, până în acest moment, șase candidați au promovat evaluarea, opt candidați nu au promovat, iar patru candidați sunt în așteptarea verdictului Comisiei Pre-Vetting.




































