Republica Moldova a fost și rămâne solidară cu poporul ucrainean. Astăzi, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, a donat un nou lot cu produse post-operaționale și preparate medicale necesare spitalelor din țara vecină.
„Noi nu uităm că acum acest popor are nevoie de ajutor”.
„De aceea, astăzi noi am făcut o donație nouă, în sumă de 500 mii de lei”.
„Conține medicamente pentru spitalele și farmaciile lângă raioanele în care este război”, a declarat președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.
Până acum, Asociația A.S.I.C.S. a oferit Ucrainei produse medicale în valoare de 2,5 milioane de lei.
„Suntem prietenii voștri și suntem bucuroși că avem posibilitatea să vă ajutăm”, a menționat președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.
Acordul de donație a fost semnat de către Excelența sa, ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marco Șevcenco și președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.
„Această activitate deja s-a transformat în una tradițională. Mulțumesc foarte mult asociației care o conduce dnul Plamen Milanov, un prieten mare al Moldovei și-al Ucrainei”, a susținut ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marco Șevcenco.
Lotul de produse farmaceutice ar fi trebuit să ajungă în Ucraina încă la începutul lunii iunie, dar din cauza exploziei barajului de pe râul Nipru, a fost nevoie de unele schimbări atât în lista de medicamente, cât și în cantitatea lor.
„Am rugat ca conținutul acestei asistențe să fie un pic modificat”.
„Mulțumim asociației pentru această reacție foarte rapidă”.
„Va fi distribuită în zonele din regiunile Herson și Nicolaev afectate în primul rând de inundațiile produse de explozia organizată de armata rusă la barajul de la Kahovka”.
„Mulțumesc asociației pe care o conduce dnul Plamen Milanov care a oferit această donație exact la timp și pentru faptul că am avut posibilitatea de a modifica unele poziții”, a declarat președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.
Donația în valoare de 500 de mii de lei este formată din produse postoperaționale și preparate medicale. În total, Asociaţia pentru Susţinerea Inițiativelor Comunitare şi Sportului împreună cu partenerii săi, au contribuit cu un ajutor în sumă de aproape 5 milioane de lei pentru poporul ucrainean.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.





















