O planetă asemănătoare cu Jupiter aflată la 520 de ani-lumină de Pământ ar putea fi o supraviețuitoare neașteptată a unui eveniment catastrofal suferit de steaua în jurul căreia se învârte, scrie CNN și Digi24.
Planeta gazoasă este cunoscută ca „8 UMi b” și a fost numită Halla după descoperirea sa inițială de către astronomii coreeni în 2015. Halla, considerat un loc sacru, este cel mai înalt munte din Coreea de Sud.
Planeta extrasolară (exoplaneta) orbitează în jurul unei stele gigantice mai mare decât Soarele nostru, numită Baekdu, care se află în constelația Ursa Minor.
Hall se învârte în jurul lui Baekdu la o distanță de două ori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Halla este considerată un „Jupiter fierbinte”. Astronomii cred că Halla a supraviețuit cumva după ce steaua sa a trecut printr-o perioadă de tranziție violentă care ar fi trebuit să distrugă toate planetele din apropierea ei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.
Observațiile au fost făcute cu ajutorul satelitului Transiting Exopanet Survey al NASA, care studiază stelele din apropiere. Echipa a observat că Baekdu își arde rezervele de heliu din miezul ei, întrucât se pare că și-a epuizat deja hidrogenul. Descoperirea le-a indicat astronomilor faptul că steaua a trecut cândva prin faza de stea roșie gigantică.





















