Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Război în Ucraina, ziua 494: Atac la Kiev, explicația CIA și explozii în Rusia! Kievul: Scholz să nu repete greșeala lui Merkel

drona Shahed kamikaze ucraina
02 iulie 2023, ora 21:06

Oficialii de la Kiev au declarat că apărarea antiaeriană a orașului a doborât toate dronele rusești lansate asupra capitalei în cursul nopții, în primul atac cu drone asupra capitalei în aproape două săptămâni. Nu există momentan informații despre victime sau posibile pagube, potrivit Libertatea. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a făcut un apel către guvernul german condus de Olaf Scholz să nu împiedice aderarea țării la NATO, așa cum a făcut fostul cancelar Angela Merkel.

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Statele Unite, William Burns, a declarat sâmbătă că revolta armată a liderului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost o provocare la adresa statului rus şi a arătat efectul coroziv al războiului președintelui Vladimir Putin în Ucraina, scrie Reuters. Totodată, recunoaşterea dictatorului rus Vladimir Putin că grupul de mercenari Wagner a fost finanţat de guvern ar putea face mai uşor să-l judece pentru crime de război, a informat The Guardian la 1 iulie.

UPDATE Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, susţine că lumea ar trebui să avertizeze Rusia că orice atac terorist pe teritoriul Centralei Nucleare Zaporijjia va fi echivalat cu utilizarea armelor nucleare tactice, potrivit Știripesurse.

UPDATE Analiștii militari care activează în cadrul think-tank-ului ISW (Institutul pentru Studiul Războiului) spun că există semne ale unei campanii anti-Wagner derulate sub coordonarea Kremlinului.

UPDATE Ziua 494 a războiului: 800 de soldați ruși uciși, 100 de piese de echipament rusesc distrus, potrivit Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de NewsWeek.

UPDATE Federația Rusă declară că “va răspunde în mod adecvat” deciziei României de a restrânge personalul Ambasadei ruse de la București. Ieri, 40 de angajați ai acesteia, dintre care 11 diplomați, au părăsit Bucureștiul la bordul unui zbor special, notează Biziday.

UPDATE Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât trei rachete de croazieră şi opt drone desfăşurate în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică de forţele ruse în atacuri, dronele vizând capitala Kiev pentru prima dată după 12 zile, informează AFP, scrie Ziare.com.

UPDATE Presa rusă relatează în după-amiaza zilei de duminică, 2 iulie, despre o explozie puternică petrecută în regiunea Krasnodar.Potrivit informațiilor, deflagrația a fost produsă în zona unui aerodrom militar din Primorsko-Akhtarsk, regiunea Krasnodar, Rusia. Acesta este un aerodrom de pe care sunt lansate drone și rachete asupra Ucrainei. Localitatea este situată la țărmul Mării Azov, în partea opusă Peninsulei Crimeea, potrivit Ziare.com.

UPDATE Rămășițele ruginite a opt avioane de vânătoare britanice Hurricane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite îngropate într-o pădure din Ucraina, relatează BBC.

UPDATE Traficantul de arme rus eliberat în decembrie 2022 în cadrul unui schimb de prizonieri care a implicat-o pe vedeta americană de baschet Brittney Griner a fost ales candidat al unui partid de extremă-dreapta la alegerile regionale din Rusia, a anunţat duminică, 2 iulie, agenţia de presă de stat RIA, citată de Reuters.

UPDATE Presa rusă de stat a anunţat că toate companiile deţinute de comandantul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, au câştigat aproape 20 de miliarde de dolari pe baza unor contracte cu guvernul. Conform mass-media, acest total reprezintă un indiciu al afacerilor şi ambiţiilor domnului Prigojin. Încă nu se ştie pe ce perioadă de timp au fost înregistrate aceste câştiguri, potrivit Rador.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat o vizită la Odesa, unde a ascultat un raport al comandantului Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksi Neijpapa, și a discutat despre situația operațională de la Marea Neagră, informează Biroul de presă al șefului statului, potrivit Rador.

UPDATE Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că Ucraina trebuie să devină stat membru al NATO după încheierea războiului. În caz contrar, a subliniat diplomatul, acesta va fi un act sinucigaș pentru Europa, potrivit Știripesurse.

UPDATE Shareef Amin, 40 de ani, din Bristol, cunoscut sub porecla „Rambo”, a slujit 9 ani în armata britanică, inclusiv în Afganistan. Când a izbucnit războiul în Ucraina, nu a ezitat și s-a alăturat ca voluntar. Veteranul englez a supraviețuit după ce a fost împușcat de mai multe ori, iar explozia unei rachete i-a mutilat corpul, însă asta nu l-a împiedicat să se întoarcă pe front, relatează BBC și The Sun, potrivit Libertatea.

UPDATE Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că mulţi dintre mercenarii Wagner, companie militară privată care s-a revoltat la sfârşitul săptămânii trecute împotriva conducerii militare de la Moscova, vor continua să servească Rusia, potrivit Adevărul.

UPDATE Grupul de presă controlat de Evgheni Prigojin se va închide, a declarat directorul unei publicaţii online din trust, ceea ce arată înrăutăţirea situaţiei şefului mercenarilor Wagner, la o săptămână după eşecul unei scurte revolte organizate de luptătorii săi, potrivit Reuters.

UPDATE Generalul american Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa, consideră că blindatele de ultimă generație, livrate de Suedia trupelor ucrainene, reprezintă „o veste proastă pentru apărarea rusă”. Noile mașini de luptă suedeze au ajuns deja la unitățile ucrainene din prima linie, cel mai probabil în apropiere de Bahmut. Aceste blindate ar spori în mod semnificativ puterea de foc a trupelor ucrainene și i-ar putea chiar ajuta pe ucraineni să străpungă apărarea rusă din acest sector al frontului, informează Forbes, scrie Digi24. Suedia a acordat Ucrainei 50 de mașini blindate CV 90 (unde „CV” vine de la „Combat Vehicle” - vehicul de luptă). În acest moment, nu se știe care brigadă ucraineană folosește astfel de blindate moderne.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina intenționează să arate câteva rezultate pe front înainte de summitul NATO de la Vilnius, care va avea loc în perioada 11-12 iulie 2023, scrie Ziare.com.

UPDATE Oficialii de la Kiev au declarat că apărarea antiaeriană a oraşului a doborât toate dronele ruseşti lansate în capitală peste noaptea de 2 iulie, în primul atac cu drone asupra capitalei în aproape două săptămâni, scrie Adevărul.

UPDATE Volodimir Zelenski, a declarat că se teme să nu piardă sprijinul bipartizan din partea Statelor Unite, în urma a ceea ce el a numit "mesaje periculoase venite din partea unor republicani", informează Rador.

UPDATE Începând cu ora 00:00 pe 2 iulie, Forțele Armate ale Ucrainei au raportat amenințarea cu drone rusești de atac în regiunea Herson, regiunea Nikolaiev, regiunea Dnipro și regiunea Kirovohrad. La ora 01:18 a fost raportată amențarea cu drone și în regiunea Cerkasî, scrie Adevărul.

UPDATE Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, a semnat o lege care permite interzicerea presei din „țările neprietenoase”, cele care au instituit sancțiuni la adresa Belarusului, potrivit Știripesurse.

UPDATE Directorul CIA, William Burns, a afirmat sâmbătă că nemulţumirea în Rusia faţă de războiul din Ucraina este o oportunitate unică într-o generaţie pentru a recruta spioni, pe care agenţia sa nu o lasă să se irosească, transmite Reuters.

UPDATE Austria, stat neutru, şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a adera la iniţiativa europeană de scut aerian (European Sky Shield), lansată în octombrie 2022 de cancelarul german Olaf Scholz în contextul războiului din Ucraina, transmite AFP, potrivit HotNews.

UPDATE Războiul din Ucraina are un efect „distructiv” asupra lui Vladimir Putin, a declarat, sâmbătă, directorul CIA, ceea ce creează o „oportunitate excepţională” pentru agenţia de informaţii. Vorbind de la Fundaţia Ditchley din Marea Britanie, William Burns a descris invazia Rusiei în Ucraina ca fiind „provocarea geopolitică cea mai acută la adresa ordinii internaţionale de astăzi”. El a spus că războiul a fost un „eşec strategic” pentru Moscova, care a expus slăbiciunile militare ale Rusiei, a dat o lovitură economiei sale şi a încurajat extinderea şi consolidarea NATO, potrivit Ziare.com.

UPDATE Direcţia Principală de Informaţii Militare a Ucrainei (GUR) a transmis că ar avea informații potrivit cărora „contingentul de ocupaţie părăseşte gradual teritoriul centralei nucleare Zaporojie. trei angajaţi ai Rosatom, care gestionează activitatea ruşilor, au fost primii care au părăsit centrala” Pe de altă parte, Rusia susține că nu au fost date astfel de ordine angajaților și că centrala nucleară Zaporojie funcţionează normal. „Nu am dat astfel de instrucţiuni angajaţilor. Nimeni nu pleacă nicăieri”, au transmis rușii, potrivit Money.

„Un alt atac inamic asupra Kievului", a declarat Serhii Popko, un general-colonel care conduce administrația militară a Kievului, într-o postare pe canalul Telegram.

UPDATE "În acest moment, nu există informații despre posibile victime sau pagube", a adăugat el. Martori Reuters au auzit explozii care seamănă cu sunetul unor sisteme de apărare aeriană care își atacă țintele. Nu au existat informații imediate cu privire la amploarea atacului. Kievul, regiunea sa și o serie de regiuni din centrul și estul Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian timp de aproximativ o oră după ora locală 02.00, scrie Realitatea.

UPDATE Rușii cumpără proprietăți imobiliare în orașul portuar ucrainean ocupat Mariupol, la peste un an după ce un asediu necruțător al Moscovei l-a transformat în mare parte în ruine, scrie portalul de stiri independent Bumaga.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că revolta șefului Wagner, Evgheni Prigojin, împotriva conducerii Rusiei „a afectat foarte mult puterea rusă pe câmpul de luptă” și ar putea fi benefică pentru contraofensiva Ucrainei. „Ei pierd războiul. Nu mai au nicio victorie pe câmpul de luptă din Ucraina și, prin urmare, încep să caute pe cineva pe care să dea vina”, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unei conferințe de presă la Kiev. Dar rebeliunea lui Prigojin ar putea fi benefică în primele etape ale contraofensivei ucrainene, a adăugat el. „Trebuie să profităm de această situație pentru a alunga inamicul din țara noastră”, a subliniat preşedintele ucrainean. Volodimir Zelenski a mai spus că, pentru că prețuiește viețile omenești și este strategică în ceea ce privește locul unde sunt desfășurate trupele, contraofensiva ucraineană va fi una rapidă. „Fiecare metru, fiecare kilometru costă vieți. (…) Poți face ceva foarte repede, dar terenul este minat. Oamenii (sunt) comoara noastră, de aceea suntem foarte atenți”, a declarat el, potrivit Rador.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - de la 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/PROMO/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - de la 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente