Cei cinci pasageri de pe submersibilul Titan au primit mai multe recomandări înainte de călătoria cu sfârșit tragic spre epava Titanicului de pe fundul Oceanului Atlantic. Aceștia și-au petrecut ultimele clipe ascultând muzică și privind creaturi bioluminescente în întuneric, potrivit Sky News. Despre modul în care pasagerii s-au pregătit pentru călătoria care ar fi trebuit să dureze 12 ore, dar din care nu s-au mai întors, a relatat New York Times.
Titan, un mic submersibil de aproximativ 6,5 metri lungime şi operat de o companie privată, s-a scufundat pe 18 iunie pentru a observa epava Titanicului, dar contactul s-a pierdut la mai puţin de două ore de la plecare. Resturi ale submersibilului, descoperite pe fundul oceanic la o distanţă de 488 de metri de epava Titanicului, la o adâncime de aproximativ 4 kilometri sub nivelul apei, au fost aduse la 10 zile de la implozie la ţărm, la St. John's, în provincia canadiană Newfoundland şi Labrador, scrie hotnews.
Printre cei aflați la bordul submersibilului pentru o aventură turistică de 250.000 de dolari de persoană, s-au numărat miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, și omul de afaceri de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, împreună cu fiul său Suleman, în vârstă de 19 ani, ambii cetățeni britanici.
De asemenea, la bord se mai aflau oceanograful francez și cel mai mare expert în Titanic Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, și Stockton Rush, fondator și director executiv al OceanGate.
Omul de afaceri pakistanez și fiul său era să rateze scufundarea după ce primul zbor către destinație a fost anulat și a doua cursă a întârziat.
Cei cinci au fost sfătuiți să adopte o dietă săracă în fibre înainte de ziua plecării în călătorie iar în dimineața scufundării să nu bea cafea. De asemenea, li s-a cerut să își încarce melodiile preferate pe telefon pentru a le asculta pe un difuzor Bluetooth, iar fondatorul OceanGate a insistat să nu fie inclusă muzică country. Pasagerilor li s-a spus să poarte șosete groase și o căciulă, deoarece se va face mai frig cu cât submersibilul va coborî înspre epava Titanicului.
Christine Dawood, soția omului de afaceri pakistanez, a declarat că el și fiul lor au primit costume OceanGate, pantaloni impermeabili, o jachetă impermeabilă portocalie, cizme cu vârf de oțel, veste de salvare și căști de protecție.
De asemenea, cei cinci au fost avertizați să evite să se ude la picioare din cauza condensului care se va forma pe podea.
În timpul scufundării, pasagerii ar fi văzut creaturi marine bioluminescente doar prin hubloul de 53 de cm pe drumul spre epava Titanicului, deoarece proiectoarele au fost stinse până când submersibilul a ajuns pe fundul oceanului pentru a economisi bateria.
Pilotul stătea, de obicei, în partea din spate a submersibilului, departe de hublou. Ceilalți stăteau cu spatele la pereții mini-submarinului
Potrivit New York Times, submersibilul cobora de obicei cu aproximativ 25 de metri pe minut, astfel încât cei de la bord nu simțeau mișcarea.




































