Înaltul reprezentant al UE, Josep Borrell, urma să viziteze Beijingul pe 10 iulie pentru a se întâlni cu omologul său chinez și a discuta „probleme strategice”, inclusiv drepturile omului și războiul Rusiei în Ucraina, dar deplasarea a fost anulată de partea chineză, a anunțat marți un purtător de cuvânt al UE, relatează Reuters și Libertatea.
Nu a fost comunicat niciun motiv pentru anularea deplasării. Decizia vine în timp ce Europa încearcă să reducă riscurile create de relația sa economică strânsă cu China, pe care UE l-a numit „concurent economic și rival sistemic”.
„Din păcate, am fost informați de omologii chinezi că datele preconizate săptămâna viitoare nu mai sunt posibile și acum trebuie să căutăm alternative”, a spus purtătorul de cuvânt Nabila Massrali pentru Reuters. Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing nu a fost disponibil pentru a face precizări privind deciziile anulării vizitei oficiale a înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe.
Este pentru a doua oară în acest an când călătoria lui Borrell la Beijing a fost anulată. El nu a putut veni în aprilie după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19.
Într-un discurs pregătit pentru călătoria din aprilie, Borell urma să spună că UE nu poate avea încredere în China dacă nu caută pacea în Ucraina. China a spus că dorește să negocieze pacea în Ucraina, dar un plan de pace prezentat în februarie nu a primit sprijin din partea Rusiei și a Ucrainei.




































