Inteligența artificială își face loc și pe marile scene. Artiștii Orchestrei Naționale din capitala Coreii de Sud au fost ghidați de un dirijor total ieșit din tipare- un robot umanoid. Acesta i-a impresionat pe muzicieni cu măestria de a mânui bagheta, deși are, totuși, un defect- nu aude.
Imediat ce robotul umanoid, pe nume Ever 6, a urcat pe scenă, sala Teatrului Național al Coreei a fost invadată de aplauze. Potrivit presei locale, prestația noului muzician a fost evaluată de cei mai mari dirijori din țară. Toți s-au arătat încântați de abilitățile creaturii inteligente.
„Mişcările unui dirijor sunt foarte detaliate. Robotul a fost capabil să prezinte astfel de mişcări detaliate mult mai bine decât mi-am imaginat”.
Totuși, există și aspecte la care creatorii de inteligență artificială mai au de lucru. Cea mai mare problemă este că robotul poate dirija perfect, dar nu aude. Cu toate astea, mașinăria care a dirijat 3 din cele 5 piese prezentate în spectacol, a reușit să impresioneze publicul.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova





















