Elevii cu media 10 la examenul național de BAC 2023 au fost premiați cu diplome de onoare de către președinta Maia Sandu și diplome de merit, oferite de ministrul Educației, Anatolie Topală. În cadrul festivității de premiere, șefa statului a declarat că Republica Moldova are viitor „cu asemenea copii”, iar ministrul a subliniat că acești absolvenți sunt „forța” ce poate contribui la transformarea țării.
Diplomele au fost decernate de Maia Sandu în semn de înaltă apreciere a rezultatelor excelente obținute la BAC 2023, dobândite prin multă muncă, disciplină și tenacitate, precum și pentru atitudinea creativă, manifestată în procesul educațional.
„Sunt mândră să vă cunosc. Vreau să cred că cel puțin o parte din dvs. veți merge în universitățile din Republica Moldova. Chiar și pentru cei care merg peste hotare, să știți că vă așteptăm acasă după ce faceți facultatea. Avem tare multe lucruri de făcut aici, acasă. Ne-am pornit să integrăm Moldova în UE. Este de lucru și în sectorul privat, și în sectorul public. Contăm pe voi, pentru că sunteți copii deștepți, pregătiți și muncitori. Cu asemenea copii, Republica Moldova are viitor. Îi felicit și pe părinții, și profesorii dvs. și vă urez succese în continuare!”, a declarat președinta.
Iar ministrul Educației a înmânat diplome pentru merite deosebite demonstrate pe parcursul studiilor liceale, pentru promovarea prin propriul exemplu a calității în educație și rezultate remarcabile obținute în cadrul examenului de BAC 2023.
„Vă felicit pentru aceste rezultate frumoase, sunt singură că în spatele acestora este multă muncă și mă bucur că sunteți adevărate exemple de perseverențe, demne de urmat și de alți tineri. Vreau să felicit și părinții pentru că v-au încurajat și susținut, profesorilor care v-au ajutat să obțineți această performanță prin munca lor zi de zi. Sunteți forța cu competențe pentru a contribui la transformare”, a spus Anatolie Topală.
Rata de promovare a examenului de BAC a crescut în anul 2023, constituind 68,76%, comparativ cu 65,45% în cadrul sesiunii 2022.
În acest an, 49 de absolvenți au obținut media 10, 962 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, iar 3.309 candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova




































