Șeful Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri din cadrul Consiliului Raional Florești este în prezent sub investigație penală pentru abuz de serviciu. Funcționarul este suspectat că ar fi favorizat agenți economici care au încheiat contracte pentru reparația drumurilor cu Consiliul Raional Florești. Ofițeri CNA și procurori anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul acestuia și la biroul contabilului agenților economici care au obținut contractele menționate.
Investigația penală a fost inițiată pe baza unor suspiciuni rezonabile conform cărora, în perioada 2021-2022, decidenții Consiliului Raional Florești, împreună cu șeful Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, ar fi încheiat contracte pentru lucrări de întreținere și reparații ale drumurilor locale din raionul Florești cu două SRL-uri.
Deși s-a semnat contractul și s-a plătit suma de 614.868 de lei, există suspiciunea rezonabilă că lucrările nu au fost efectuate. Ancheta a relevat că cei doi agenți economici ar fi fost gestionați în mod anonim de către funcționarul din cadrul Consiliului, prin intermediul unor persoane interpuse. În perioada 2020-2022, aceștia ar fi obținut contracte în valoare totală de 11.925.303 lei de la Consiliul Raional Florești.
Pentru a administra toate probele și a desfășura urmărirea penală în toate aspectele, un judecător de instrucție a autorizat patru percheziții la domiciliul și biroul șefului de secție din cadrul Consiliului Raional Florești, precum și la domiciliul și biroul contabilului responsabil de gestionarea activității financiare a companiilor implicate.
În urma acestor acțiuni de urmărire penală, au fost confiscate suporturi electronice conținând documente și facturi fiscale ale celor două companii.
La momentul actual, toate persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate, iar investigațiile privind acest caz continuă.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova




































