Până ieri, la sfârșitul zilei de lucru, în regimul de Activitate Independentă au fost înregistrate deja 268 de persoane. Datele au fost prezentate de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
„În doar 2 zile lucrătoare, de la intrarea în vigoare a reformei, 268 de oameni deja au cumpărat aparat de casă, au mers la FISC și s-au înregistrat. ODA deja a recepționat câteva solicitări de compensare a costurilor aparatelor de casă (aceste solicitări e logic să vină cu întârziere, pentru că e ultimul pas, după înregistrare). Sper ca în această primă săptămână să avem o mie de persoane.
Și îi îndemn pe toți să solicite compensarea costurilor de la ODA. Banii vor fi transferați oamenilor cât mai curând posibil. Menționez că este posibil de solicitat compensarea doar până pe 31 august. Nu putem ține banii pe cont la infinit. Dacă vor fi bani care nu vor fi solicitați până pe 31 august, îi vom realoca spre alte destinații”, potrivit lui Alaiba.
Peste 4000 de comercianți cu amănuntul vor trece la o nouă formă de antreprenoriat – activitatea independentă – ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări legislative.
Tranziția este obligatorie pentru deținătorii de patente care comercializează produse la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane sau autovehicule. Sunt vizați comercianții care vând produse, reforma însă nu-i include și pe prestatorii de servicii în bază de patentă de întreprinzător.
Modificările din legislație au menirea să asigure condiții echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri, dar și să contribuie la îmbunătățirea mecanismelor fiscale naționale.
Astfel, cei care trec la regimul fiscal de activitate independentă, o pot face în câțiva pași simpli: procură aparatul de casă și control; beneficiază de consultații tehnice și instruire privind utilizarea aparatelor; depune o cerere la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în baza buletinului de identitate, sau online, prin intermediul portalului www.sfs.md, cu aplicarea semnăturii electronice; sunt înregistrați în sistemul fiscal, chiar de la prima vizită; beneficiază de compensarea costului de achiziție al aparatului de casă și control.
Totodată, comercianții cu amănuntul în bază de patentă care vor trece la activitatea independentă vor primi compensații de până la 10 mii de lei pentru procurarea caselor de marcat și amenajarea locului de muncă. În acest sens, Guvernul a aprobat miercuri, 28 iunie, Regulamentul privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice care desfășoară activități independente.
Potrivit documentului, cererile pentru solicitarea compensațiilor pot fi depuse, până la data de 31 august curent, în format online, pe pagina www.oda.md sau la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat (SFS).
Compensațiile se vor acorda în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii, pentru cheltuielile suportate începând cu 1 ianuarie 2023.




































