Ministerul Energiei propune ca Moldovagaz să creeze stocuri de gaze de cel puțin 15% din consumul mediu anual al beneficiarilor din regiunea transnistreană. În calcul au fost incluși consumatorii casnici, instituțiile sociale și agenții economici, cu excepția centralei MGRES. Măsura este gândită pentru a preveni o eventuală criză, mai ales că regiunea întâmpină dificultăți în achitarea volumelor necesare de gaz. În timp ce așa-zisa administrație de la Tiraspol susține că plățile sunt întârziate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, experții spun că problema reală ar fi lipsa banilor pentru a cumpăra gazul mai scump din Uniunea Europeană. Reprezentanții Moldovagaz nu au venit deocamdată cu un răspuns.
Ministerul Energiei susține că stocarea a 15% din consumul mediu de gaze din ultimii cinci ani ar putea asigura livrări mai stabile pentru malul stâng al Nistrului și ar atenua eventualele șocuri de preț în perioade de criză, cum se întâmplă acum pe fondul războiului din Iran.
Ieri, într-o emisiune la un post privat de televiziune, directorul ANRE, Alexei Taran, a declarat că regiunea transnistreană are în prezent rezerve de gaz suficiente doar până la sfârșitul acestei săptămâni.
După izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, așa-numitele autorități de la Tiraspol au introdus un regim strict de economisire a gazelor. Peste 150 de centrale termice au fost oprite, iar Centrala de la Cuciurgan a trecut de la gaz la cărbune. În consecință, peste 1.600 de locuințe și instituții de învățământ au rămas fără încălzire.
Pretinsul lider al regiunii, Vadim Krasnoselski, a pus situația pe seama escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și a problemelor apărute la plata gazelor. Unii experți spun însă că adevărata problemă ar fi lipsa banilor pentru a cumpăra gazul, care s-a scumpit considerabil în ultima perioadă.
,,În spațiul public circulă mai multe ipoteze despre ce ar provoca această criză, una dintre ele este că firma din Dubai ar fost evacuată, cea care făcea plățile pentru gazul procurat pe piața europeană. În același timp, schimbările care au acum pe piața europeană de gaze determină ca gazul să fie mult mai scump. Am impresia că mai degrabă vorbim despre o situație în care există o linie de credit care este ridicată la un nivel lunar și transistrenii nu pot să cumpere acel volum de gaz pe care îl cumpărau anterior”, a menționat expertul Watchdog, Andrei Curăraru.
Unii experții spun că majorarea stocurilor de gaze pentru regiunea transnistreană ar putea fi o soluție temporară și nu va rezolva problema pe termen lung.
,,Ar putea să provoace ca în următoarea criză să avem o perioadă tranziție în care Guvernul să vină cu soluții, dar nu soluționează pe termen lung incapacitatea de plată a transistrenilor, tarifele din regiune nu au fost ajustate la nivelul real al pieței. Este mai degrabă o tactică de management a potențialelor situațiilor de criză decât o soluție pe termen lung”, a subliniat expertul Watchdog, Andrei Curăraru.
Biroul de Reintegrare de la Chișinău susține că situația din stânga Nistrului este consecința refuzului constant al Tiraspolului de a se integra în spațiul energetic unic al Republicii Moldova și de a respecta legislația națională.