Astăzi se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste. Este ziua în care ne amintim de cei 35 de mii de moldoveni care, în noaptea de cinci spre șase iulie 1949, au fost luați cu forța de-acasă și duși cu trenuri marfare în cele mai îndepărtate colțuri ale Rusiei. Victimele atrocităților comuniste, dar și urmașii lor și-au comemorat apropiații în scuarul gării, la monumentul „Trenul Durerii”.
Ion Ciorescu avea 14 ani când împreună cu familia sa a fost deportat în Siberia. Povestește că drumul spre gulag a însemnat trei săptămâni de chinuri într-un vagon marfar, alături de părinți și doi frați. Acolo au fost obligați să muncească din greu doar pentru hrană.
„Plesneau copacii de frig și ne duceam șase kilometri până unde tăiam pădurea pe jos, încolo pe jos, înapoi pe jos. Deodată se purtau rău, ne spuneau moldovenii sunt mămăligari. Am stat acolo zece ani și ne-am întors toți”.
Iar Fiodor Bondari este unul dintre moldovenii născuți deja în Siberia. Deși s-a născut în în 1953, spune că părinții au avut grijă să-i spună că au tratați asemena unor criminali.
„I-au scos noaptea, dezbrăcați doar în cămașe de noapte și i-au urcat în tren. Mama cu copiii, dar tata s-a retras pe motiv că nu îi va lua, nu îi vor ridica. Asta nu s-a întâmplat și el pe urmă a venit în Chișinău unde i-a strâns pe ei s-a alipit și i-au dus în regiunea Tumeni la pădure”.
Cei care au supraviețuit și s-au întors peste ani în Moldova nu și-au mai găsit casele. Astfel, au trebuit să o ia iarăși de la zero.
„În casa noastră din sat până în 1970 a fost club, vă închipuiți și când am venit, părinților nu le-a dat casele, am avut două și am locuit într-un sat vecin, am închiriat”.
„Foarte greu ne-a fost, aici am lepădat casa, acolo am făcut casă. Am lepădat acolo casa, am venit înapoi aici nu ne-a dat casa. Nu ne-au primit în sat că am fost kulaci așa ne numeau”.
În discursul său, șefa statului, Maia Sandu, a dat citire unei liste de familii, care au fost deportate și din satul său natal, Risipeni, raionul Fălești.
„Familia Tăbăranu, soțul Ion, soția Profira , fiica Maria de cinci ani împreună cu cumnatul Alexei Vărzari. Familia Sandu, soțul Grigore, soția Sofia, cele două fiice Olimpia de 13 ani și Maria de 14 ani și fiul Grigore. Îmbarcați în trenul numărul 97 176 din stația Fălești cu destinația, stația Kurgan”.
Șefa statului a mai declarat că regimul stalinist avea în plan deportarea celor mai luminate minți în scopul radierii conștiinței naționale.
„Într-o singură zi bunici și părinți ai noștri au fost încărcați în peste 1500 de vagoane pentru vite și trimiși la pierzanie. Federația Rusă, moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului și nu a alocat niciun ban pentru despăgubirea cetățenilor supuși represiunilor. Este cinic și rușinos că mai avem încă persoane, inclusiv în Parlament sau în alte funcții de răspundere care elogiază trecutul”.
„În memoria victimelor deportărilor în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată o expoziție intitulată Basarabeni în Gulag. Aici au fost instalate două vagoane exact ca celea în care în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au fost luați și duși cu forța în Siberia peste 35 de mii de moldoveni. Mulți dintre cei care au urcat în aceste vagoane nu au mai ajuns la destinație”.
„Mă cuprind lacrimi de durere când privesc doar aceste poze înfiorătoare și îmi închipui ce trăgeau oamenii care se aflau în așa fel de vagoane și câtă durere, câtă voință au avut să reziste”.
„Este foarte trist, păcat de acei oameni ce au trăit. Îi arăt copilului. În familia mea tot au fost rude care au fost deportate în Kazahstan. Îi spun copilului că nu era apă, și el întreabă cum așa, acum apă este, el nu crede de aceea trebuie să le arătăm și să le spunem”.
Victimele deportărilor staliniste sunt comemorate în fiecare an, pe 6 iulie. În total, au fost trei valuri de deportări. Operațiunea din 1949 cunoscută sub denumirea de „IUG”, reprezintă cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări din țara noastră. Peste 11 mii de familii, în total circa 35 de mii de basarabeni, au fost scoși forțat din casele lor și deportați. În prezent , în țara noastră mai sunt în viață aproximativ 6700 de victime ale deportărilor.
