Guvernul de la Chișinău se arată deranjat de comunicarea Federației Moldovenești de Fotbal, pe marginea desfășurării meciurilor din cupele europene, pe stadionul de la Tiraspol. Într-un comunicat de presă, Executivul spune că Biroul pentru Reintegrare este singura instituție care poate comunica formal cu pretinsele autorități din stânga Nistrului.
„Biroul își exprimă nedumerirea în legătură cu mesajele difuzate de FMF, prin care se afirmă că administrația UEFA a stabilit o pretinsă interacțiune directă cu „autoritățile locale din regiunea transnistreană și a obținut garanții de securitate” pentru buna desfășurare a cupelor de fotbal la Tiraspol”, se scrie în comunicatul Guvernului.
În același timp, FMF a fost atenționată că în contextul conflictului transnistrean nesoluționat și a lipsei unui control efectiv în regiune, comunicarea formală cu Tiraspolul poate avea loc exclusiv prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat.
La fel, s-a solicitat Federației să intervină pe lângă UEFA în vederea retragerii și rectificării comunicatului de presă din data de 4 iulie curent și utilizării terminologiei constituționale, ce nu afectează caracterul suveran și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
TV8.md amintește că meciul dintre echipele Sheriff Tiraspol și Farul Constanța va avea loc pe 18 iulie cu începere de la ora 20:00, pe stadionul de la Tiraspol.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova




































