La sfârșitul săptămânii curente urmează să fie prezentat primul raport detaliat despre cum au intervenit toate instituțiile de forță în timpul atacului din 30 iunie de pe Aeroportul Internațional Chișinău, unde un polițist de frontieră și un agent de securitate au fost împușcați mortal de către un cetățean din Tadjikistan, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. Declarația a fost făcută presei, de către premierul Dorin Recean.
Întrebat dacă vor urma demisii, așa cum s-a cerut în spațiul public, inclusiv de către unii politicieni, premierul a spus că abia după ce va fi finalizată și investigația Procuraturii se va lua o decizie în acest sens. În același timp, Recean a ținut să aprecieze munca polițiștilor de frontieră, care au reușit să identifice persoana care reprezenta un potențial pericol.
„ Vreau să vă spun că el a trecut prin alte aeroporturi, inclusiv prin cel din Istanbul, care este considerat un aeroport cu cel mai înalt regim de securitate și el nu a fost identificat. Această persoană nu putea fi identificată nici într-o bază de date cu persoane cu risc sporit. Totuși, polițiștii noștri de frontieră în baza filtrelor și în baza criteriilor pe care le aplică în comun cu Serviciul de Informații și Securitate, au fost capabili să identice imediat că acesta prezintă un potențial pericol”, a declarat premierul Recean
Mai mult, prim-ministrul a insistat să spună că dacă nu se intervenea prompt, am fi avut luare de ostatici.
„Din momentul în care s-a auzit prima împușcătură, aveam patrula de poliție care era în proximitatea aeroportului, care fără ezitare a intervenit și în nici două minute, acești polițiști au intervenit și au început să acționeze în așa fel încât să izoleze toată lumea de pericol. Cel mai probabil, această persoană ca să se salveze, fugind de pedeapsa crimelor comise în Tadjikistan, el voia să ia ostatici. Dacă nu era intervenția promptă a acelor polițiști, conform sistemului stabilit, exista o mare probabilitate, aproape o certitudine, că lucrurile degradau și mai mult și noi era să avem ostatici”, a mai spus Dorin Recean.
TV8.md reamintește că incidentul tragic de la Aeroportul Chișinău a avut loc pe 30 iunie, când un cetățean din Tadjikistan, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, a luat arma unui polițist de frontieră și a deschis focul, ucigând un polițist și un angajat din securitatea aeroportuară. Atacatorul a fost neutralizat și încătușat de trupele speciale, însă ulterior a decedat la spital. Autoritățile din țara sa natală îl căutau pentru participarea la răpirea prim-vicepreședintelui unei bănci. Un dosar penal a fost deschis pentru a investiga circumstanțele și responsabilitățile implicate în asigurarea securității aeroportului.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova




































