Vagoane de tren, simbol al deportărilor staliniste, au fost aduse în seara zilei de 5 iulie, în fața Guvernului. Secretarul general al Aparatului Președinției, Andrei Spînu, a publicat o fotografie cu unul dintre vagoane și a vorbit despre durerea pe care familia sa a suferit-o în urma primului val al deportărilor, desfășurat în perioada 12-13 iunie 1941.
Spînu a relatat despre bunica sa, Elizaveta, care avea doar 11 ani în momentul în care a fost luată de sovietici împreună cu restul familiei. Transportați în condiții inumane, fără apă și hrană, cei deportați au parcurs un drum greu, care a durat 2-3 săptămâni. În timpul călătoriei, mulți oameni au pierit din cauza condițiilor precare în care au fost închiși.
„Suntem copiii și nepoții celor deportați. Bunica mea, Elizaveta, împreună cu familia, a fost victima primului val al deportărilor staliniste. Străbuneii și cei 5 copii ai lor au fost treziți de sovietici în mijlocul nopții și duși de acasă. Bunica avea 11 ani. Erau urcați în vagoane, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Drumul a durat 2-3 săptămâni. Transportați în condiții inumane, mulți au murit pe drum.
Străbunelul a fost separat de familie la gara de trenuri și nu s-a mai întors. Străbunica s-a întors acasă cu 4 copii (inclusiv bunica). Un copil, Zina, a murit în Kazahastan. Ana, un alt copil, a murit acasă, la scurt timp de la întoarcere”, a povestit fostul ministru.
Spînu consideră că este datoria noastră să ținem vie memoria atrocităților comise de regimul sovietic și să ne opunem cu fermitate minciunilor și manipulărilor care încearcă să glorifice trecutul.
„Suntem obligați să ținem minte crimele regimului sovietic. Un regim mincinos, putred de corupt, criminal și fără nici un fel de respect pentru viața omului. Acum, această memorie trebuie să ne țină uniți pentru a lupta cu toți cei care încearcă să ne convingă de trecutul „glorios”, cei care au pornit războiul în Ucraina și care zilnic continuă să omoare oameni nevinovați. Suntem nepoții și copiii care trebuie să facă dreptate”, a declarat Andrei Spînu.
video: t.me/Кишинёв в теме
Victimele deportărilor staliniste sunt comemorate în fiecare an, pe 6 iulie. Cunoscute sub denumirea de „IUG”, deportările din 5-6 iulie 1949 reprezintă cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări. După cele două războaie şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra populației băștinașe.
Operaţiunea a fost ţinută în secret până în ajunul zilei de 6 iulie. Despre ea nu au ştiut nici chiar secretarii organizaţiilor raionale de partid. Istoriografia sovietică accentua faptul că la operaţiunea de deportare au participat un număr mare de săteni şi activişti de partid. În realitate, ei au fost adunaţi la sovietele raionale şi săteşti cu pretexte diferite, ca mai apoi să afle ce urmau să îndeplinească.
Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Peste 11 mii de familii, în total circa 35 de mii de basarabeni, au fost deportați în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați.
Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective.
Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova
