Victimele deportărilor staliniste au fost comemorate, pe 6 iulie, la monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării din Chișinău, la 74 de ani de la cel mai mare val. Acolo, a fost ținută o slujbă de pomenire, în memoria celor decedați în urma acestei operațiuni, iar președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au depus flori.
Începându-și discursul, șefa statului a enumerat numele membrilor familiilor care au fost deportate din satul său natal, Risipeni, apoi a accentuat că mulți oameni din toate regiunile Republicii Moldova au fost duși în toiul nopții la mii de kilometri de casă, „ca pe niște criminali”.
„Copii, bătrâni, tați și mame puși într-o numărătoare, ca și cum nici nu ar fi vorba de oameni. Astfel de liste au fost făcute în toate satele, în toate raioanele. Oamenii Moldovei, de toate etniile, care își duceau traiul demn, pașnic pe aceste pământuri, au fost încărcați în toiul nopții, sub arme, ca pe niște criminali, în vagoane pentru vite și duși la mii de km de casă. Unii au murit pe drum, de foame și boală, alții au murit la destinație din cauza condițiilor inumane. Tații au fost despărțiți de familie, copiii mureau pe drum.
Dușmani ai poporului” - așa i-a numit regimul. Mulți ani la rând ni s-a interzis să vorbim despre teroarea prin care a trecut Moldova și ne-am plâns durerea pe ascuns. Azi o putem face deschis. Azi avem datoria să o facem. Azi putem spune cât de tare ne doare fiecare copil sau părinte pierdut. Fiecare dintre noi are în familie pe cineva care a fost deportat. Să-i auzim pe cei care mai sunt încă printre noi. Să povestim despre ei, să ținem minte la ce au fost supuși, să le transmitem istoriile. Să le onorăm memoria, să le cinstim numele, să ne cunoaștem trecutul. Și să facem tot ce ne stă în puteri ca neamul nostru să nu mai fie niciodată supus unei asemenea terori”, a declarat Maia Sandu.
Victimele deportărilor staliniste sunt comemorate în fiecare an, pe 6 iulie. Cunoscute sub denumirea de „IUG”, deportările din 5-6 iulie 1949 reprezintă cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări. După cele două războaie şi foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra populației băștinașe.
Operaţiunea a fost ţinută în secret până în ajunul zilei de 6 iulie. Despre ea nu au ştiut nici chiar secretarii organizaţiilor raionale de partid. Istoriografia sovietică accentua faptul că la operaţiunea de deportare au participat un număr mare de săteni şi activişti de partid. În realitate, ei au fost adunaţi la sovietele raionale şi săteşti cu pretexte diferite, ca mai apoi să afle ce urmau să îndeplinească.
Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Peste 11 mii de familii, în total circa 35 de mii de basarabeni, au fost deportați în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați.
Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective.
Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova
