Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a autosesizat în cazul minorului de 17 ani, electrocutat în timp ce activa pe un șantier de construcție din centrul Capitalei. Se vor investiga circumstanțele în care minorul activa în cadrul companiei de construcție, dar și contextul în care s-a produs incidentul soldat cu decesul adolescentului.
Într-un comunicat al instituției Ombudsmanului se menționează că, lupta împotriva fenomenului de exploatarea a copiilor prin muncă trebuie să fie scopul tuturor actorilor implicați în sistem. Accentul trebuie pus pe informarea atât a copiilor și părinților, dar și a angajatorilor referitor la gradul de conștientizare a efectelor negative ale muncii copilului.
„Codul Muncii al Republicii Moldova interzice utilizarea muncii persoanelor în vârstă de până la 18 ani la lucrările cu condiții de muncă grele, vătămătoare și/sau periculoase, la lucrări subterane, precum și la lucrări care pot să aducă prejudicii sănătății sau integrității morale a minorilor. Toți actorii implicați în sistemul de prevenire și protecție a copiilor trebuie să aibă în vizor implicarea acestora în muncă, în special în sezonul estival, pentru a monitoriza atragerea minorilor în munci interzise lor și a interveni în cazurile respective”, se mai precizează în comunicatul Avocatului Poporului.
TV8.md amintește că băiatul de doar 17 ani a murit, după ce a fost electrocutat pe un șantier de construcții. Nenorocirea s-a produs în după-amiaza de marți, 4 iulie, pe strada Șciusev. Pe acest caz a fost pornit un proces penal.
Potrivit Inspectoratului de Stat al Muncii, în anul 2022, au avut loc 518 accidente produse la locul de muncă. Majoritatea victimelor au fost lovite ori strivite de diverse utilaje.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova





































