Viorel Sochircă este noul director interimar al Inspectoratului Național de Probațiune (INP). Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, l-a prezentat colectivului instituției, pe 10 iulie. Totodată, aceasta a înaintat câteva solicitări noul șef al INP.
„Domeniul probațiunii este unul specific, iar vasta experiență profesională a domnului Sochircă în domeniul de urmărire penală, de monitorizare și evaluare a politicilor în domeniul integrității, dar și de conducere a unei direcții în domeniul prevenirii și implementării politicilor în domeniul integrității, va aduce doar plus de valoare activității și imaginii instituției”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.
Ministra a solicitat directorului interimar să analizeze și să evalueze activitatea șefilor birourilor de probațiune, să discute cu inspectorii de probațiune din teritoriu, pentru a afla care sunt dificultățile pe care le întâlnesc în activitatea de zi cu zi, care sunt propunerile și viziunile lor privind consolidarea și dezvoltarea capacităților instituției.
„De asemenea, a cerut să fie extinsă dezvoltarea și aplicarea programelor de probațiune, iar inspectorii de probațiune să fie instruiți și pregătiți pentru a oferi beneficiarilor suportul necesar la cel mai înalt nivel. O altă solicitare s-a referit la îmbunătățirea sistemului de monitorizare electronică, în vederea asigurării siguranței cetățenilor și creșterii gradului de securitate în societate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
„Așteptările de la serviciul de probațiune sunt foarte mari. Ministerul Justiției va oferi tot sprijinul necesar, dar mizăm pe implicarea, angajamentul reciproc și integritatea fiecărei persoane care activează în serviciul de probațiune”, a subliniat Mihailov-Moraru.
Viorel Sochircă a dat asigurări că va depune tot efortul pentru a dezvolta capacitățile instituționale, a moderniza serviciile de probațiune, a eficientiza munca inspectorilor de probațiune și a îmbunătăți imaginea instituției. Totodată, a subliniat că la baza activității vor sta etica și integritatea.